Blogul lui Viorel

Premise

Îmi amintesc din cele câteva tratate filosofice şi psihologice pe care le-am răsfoit pe vremea când aveam prea mult timp pentru citit că există lucruri care motivează şi lucruri care te luminează în privinţa universului înconjurător. Este evident şi la îndemâna oricui - chiar şi a mea - să perceapă ideea că găsirea locului pe care îl ocupi tu în spaţiu şi în timp, nişte coordonate minimale care să-ţi motiveze sau susţină existenţa, reuşesc să-ţi imprime o înţelegere mai bună atât a ta (nosce te ipsum anyone?) cât şi a lucrurilor din jur şi a modalităţii de abordare a acestora.

Cioran spunea că dacă pur şi simplu reuşeşti să dai un nume demonilor din tine, ei încep să devină suportabili. Dacă dobândeşti acea claritate şi acea putere de conştientizare a lucrurilor care te agonizează, agonia în sine devine un simplu exerciţiu de răbdare, şi îşi pierde mult din aciditatea care degradează spiritul.

Totodată, întreaga panoplie de lucruri bune care ar trebui să ne guverneze viaţa se potenţează dacă le conturezi cumva mental. Verbalizarea asta care-mi aduce aminte în mod straniu de şamanism (şi de regulile magiei în AD&D ) pare atât să convingă sistemul să acţioneze cât şi să te facă să apreciezi mai mult lucrurile pe care le ai deja. Încetezi - fie şi pentru o perioadă scurtă de timp - să mai alergi undeva. E mare lucru…

Mecanisme

Se pare că în creier se petrec fenomene care favorizează activitatea şi defavorizează lenea. Fapt care încalcă în cele mai adânci resorturi legile fizicii energetice moderne. La fizică în clasa a noua ni se spune că Universul tinde spre cea mai joasă treaptă de energie, spre mişcare zero, spre repaus, spre echilibru. Ei bine, eu şi creierul meu am ajuns la concluzia că dacă ne hotărâm împreună să fim activi şi să ne dăm împreună tot concursul pentru rezolvarea unei probleme, lucrurile încep să se întâmple.

Nici măcar nu trebuie să fie un efort colosal. Pur şi simplu starea activă sau pasivă de interes naşte soluţii în cele mai neaşteptate momente. Când te gândeşti efectiv la problemă apar cele evidente, şi în momente în care “procesarea” se face în background apar de obicei cele ieşite din comun sau creative. De aici înveţi de obicei să iei o gură de aer înainte să lucrezi, ştiind că deconectarea oferă timp informaţiei să se aşeze în minte, să se sorteze şi să fie mai uşor de accesat când ai nevoie de ea. Aşa cum am mai spus, multe din ideile excelente îmi vin când conduc, când fac sport, când stau pe budă, etc.

Şi revin la ideea pe care-mi place s-o folosesc cel mai des - până la urmă totul se reduce la voinţă şi pasiune. Pentru că pasiunea e un motor care nu poate rămâne fără benzină, un motor care poate atât să tureze puternic cât şi să toarcă liniştit, în concordanţă la starea de spirit, dar care întotdeauna funcţionează.

Un alt lucru care contează enorm de mult e curajul să fii realist. Şi despre asta vroiam de fapt să vă spun câte ceva.

Despre moarte

Toată lumea moare. Şi tu vei muri!

DA, VEI MURI!

De ce sunt “tendinţele astea morbide” importante? E foarte simplu…

Penru că NU AI TIMP SĂ TE LAMENTEZI. Nu ai timp să iei pauze pe care nu le meriţi. Nu ai timp să îţi faci probleme aiurea. Nu ai timp penru regrete. Nu ai timp pentru lucruri mărunte în ecuaţia mare. Nu ai timp să fii mulţumit de tine decât după ce realizezi ceva cu adevărat important. Cu tine, din tine, cu alţii, din alţii, e mai puţin important.

Aşa cum zicea CEO-ul Apple, Steve Jobs în speech-ul ţinut la Stanford în faţa studenţilor:

Nimeni nu vrea să moară.

Nici oamenii care vor să ajungă în Rai nu vor să moară ca să ajungă mai repede acolo.

Şi totuşi, moartea e destinaţia spre care ne îndreptăm cu toţii. Nimeni n-a scăpat vreodată de ea. Şi chiar aşa trebuie să fie, pentru că moartea probabil că e cea mai bună invenţie a vieţii. E agentul de schimbare al acesteia. Elimină ce e “vechi” pentru a face loc pentru “noutate”. În momentul ăsta, “noutatea” sunteţi voi. Dar într-o zi, nu foarte departe de cea de azi, veţi deveni încet-încet “vechi”, şi veţi fi eliminaţi.

Îmi pare rău pentru dramatism, dar acesta e adevărul. Timpul vostru e limitat, aşa că nu vi-l irosiţi trăind viaţa altcuiva. Nu vă plafonaţi prin dogmă, care nu e decât rezultatul gândirii altor oameni. Nu lăsaţi zgomotul opiniilor celorlalţi să vă înece propria voastră voce interioară.

Şi poate cel mai important, trebuie să aveţi curajul să vă urmaţi inima şi intuiţia. Acestea deja ştiu, cumva, ce vreţi cu adevărat să deveniţi. Orice alt lucru este secundar.

Oamenii care trec prin experienţe extreme, care simt foarte clar cât de fragil e totul şi cât de probabilă e moartea au întotdeauna schimbări de optică, iar cei suficient de puternici îşi dau seama că pur şi simpu nu e timp să faci lucrurile doar de dragul de a le face. Aşa că perfecţionismul e o artă care sporeşte şansele de reuşită.

Fiind pretenţios cu tine însuţi, nefăcând compromisuri decât când nu ai de ales şi alegând întotdeauna ce ţi se pare ţie bine, chiar dacă rişti să greşeşti, măcar e greşeala TA, tu singur eşti responsabil pentru ea şi data viitoare vei şti să transformi greşeala în succes. Iar dacă NU greşeşti, gândeşte-te ce satisfacţie enormă vei avea, când îţi vei da seama că lucrurile sunt exact aşa cum ţi le doreşti!

Despre prostie şi evoluţie

Cu cât eşti mai inteligent, cu atât îţi dai seama că eşti mai prost.

Albert Einstein

Tot conţinutul de mai sus, culminând cu parafraza lui Einstein, converge spre ideea de “reality grasp” şi obiectivism realist, pozitivism fondat, spuneţi-i cum vreţi.

Faptul că eşti conştient de rolul limitat pe care-l joci, chiar dacă pare descurajant, e singura dovadă că ai simţul perspectivei lucrurilor. Şi e un prim pas spre idealul pe care ţi l-ai setat.

Atâta timp cât vezi lucrurile în perspectivă, vei şti permanent unde te afli şi cât mai ai de mers până la target. Dacă începi să îţi pierzi din efervescenţă şi nu îţi mai “permiţi luxul” să admiţi c-ai greşit, aproape totul e pierdut.

Un om care nu ştie să fie dur cu el însuşi atunci când e cazul nu ştie să aprecieze nimic.

Culminăm cu… sfaturi practice

Una din cele mai interesante resurse pe jumătate uitate din feed reader-ul meu, peste care mi-am aruncat mai serios ochii astăzi, are soluţii excelente pentru câteva impasuri frecvente în care ne găsim în mod frecvent. Noi, ca oameni, ca business individuals, ca designeri sau ca web builders. Dacă faceţi parte din vreuna din categoriile astea (şi şansele sunt ca măcar cu una-două să fraternizaţi, dacă mi-am targetat eu bine scriitura până acum), veţi întâmpina cu un zâmbet avizat pe buze soluţiile celor de la 3by9.

Spre exemplu, şi mie mi se pare foarte clar că dacă vrei să progresezi în vreun domeniu anume, inclusiv în web experience design, trebuie întâi să admiţi şi să fii familiarizat cu ideea că la început eşti varză. Asta e realitatea. Nimeni nu face lucrurile excelent din prima. Mai ales dacă sunt lucruri complexe, care să merite o atenţie deosebită şi merite asemenea.

Dacă vrei să fii original, să oferi o experienţă valoroasă şi să primeşti felicitări de sărbători atât de la clienţi cât şi de la prieteni, va trebui să încetezi să te faci că munceşti absorbi informaţia din jur şi c-o procesezi corespunzător (de cele mai multe ori se întâmplă să nu faci nimic cum trebuie la capitolul ăsta dacă sursele sunt de ordinul zecilor şi sutelor). E nevoie să fii original, să te diferenţiezi… cu alte cuvinte, să gândeşti cu capul tău. E nevoie să-ţi ordonezi gândurile şi să-ţi alegi la sprânceană oamenii care te inspiră. Altfel, zgomotul la care eşti supus n-o să aducă nimic bun nimănui.

În cazul în care eşti hotărât să schimbi ceva la tine, sau în cazul în care începi să te iei în serios (ceea ce nu e niciodată o idee bună, dar în fine…) în anumite arii ale vieţii tale, mai ales în cea profesională, e cazul să fii conştient de faptul că există milioane de oameni care fac exact acelaşi lucru ca şi tine, majoritatea mai bine. Dacă ai standarde joase, mediocritatea e cel mai înalt deziderat la care poţi aspira. E nevoie să te lupţi cu tine, să tragi de toate mijloacele pe care le ai la dispoziţie în interiorul tău pentru a deveni cu adevărat profesionist. Idee ilustrată foarte clar în articolul “Sunt 100 de milioane de web designeri în lume“.

Dacă nu reuşeşti să te disciplinezi (în nici un caz în sens milităresc, totalitar, rigid, ştirbit de raţiune şi flexibilitatea unei minţi sănătoase), nu vei rezolva niciodată nimic. Oricât de în glumă sau în serios te-ai lua, oricât de mult ai crede că progresezi, oricât de inteligent ai fi, dacă nu-ţi propui să rezolvi lucruri (în engleză sună mult mai dramatic şi mai de efect “to get things done“), nimic din ce faci nu va ieşi decât din noroc şi şansă. Şi ce satisfacţie vei mai avea atunci, presupunând că ai o minimă coloană vertebrală? Disciplina interioară e cheia succesului de orice fel. Şi cu ocazia asta trebuie să înveţi să te bucuri de rezultatele notabile ale muncii tale, şi mai puţin de reuşitele fortuite.

În cazul în care ştii că există probleme - în tine, în alţii sau în mediul tău - nimic din ce se întâmplă nu are vreo relevanţă dacă nu ai ca prioritate să rezolvi problema. Indiferent de implicaţii, greutăţi, riscuri sau alte prostii de gen. Lâncezeala, “las-o că merge aşa” şi atitudini pasive n-au stat niciodată la baza lucrurilor bune din viaţa nimănui. Ia atitudine! Mişcă-ţi fundul, fă ceva! Nu lăsa viaţa să treacă pe lângă tine!

Spor!