Beating sleep
Titlul corect ar fi trebuit să fie “beating the crap out of sleep and saving years of your life“.
Toată lumea ştie statisticile, n-o să mă apuc să fac calcule. E clar că somnul prea mult (şi obişnuinţa cu el) îţi fură ani buni din viaţă. Gândeşte-te aşa - dacă ai fi la fel de odihnit, n-ai prefera să dormi mai puţin şi să ai 2-3-4-5 ore în plus de făcut chestii (orice) pe zi?
Problema se pune altfel însă - cum ne păstrăm vigoarea odată cu reducerea orelor de somn? Şi cum rămânem la fel de eficienţi cu 5, 4, 3 sau chiar două ore de somn pe noapte?
Postul ăsta a fost inspirat de cele 3 ore şi ceva de somn de azi, de faptul că în vara lui 2006 dormeam o dată pe săptămână câte 8-9 ore (deci am experienţă cu nesomnul), de oamenii pe care-i ştiu şi care dorm extrem de puţin şi fac extrem de multe în rest (nu exagerez deloc) şi de un articol primit iniţial pe Y!m de la Octavian şi apoi descoperit şi în feed reader. Dezideratul lui e uşor extrem - 2 ore de somn pe noapte… Cu toate astea, chiar şi nişte ore apropiate de valoarea aia sunt mult mai bune decât 10-11 ore pe zi.
Cheia e să faci totul treptat şi să te obişnuieşti cu ritmul crescând de activitate şi de durata din ce în ce mai mică de somn.
Problemele cele mai importante care apar dacă faci aşa sunt să te sperii de oboseala de la începutul schimbării de ritm şi să te mulţumeşti cu mai puţin decât poţi.
Articolul respectiv e bine documentat, aşa că eu n-o să mai spun amatorilor decât că sentimentul pe care-l ai atunci când simţi că ai câştigat ceva în mod permanent nu prea se compară cu alte câştiguri, materiale sau spirituale experimentate până atunci. Şi deşi eu nu fac foarte multe (încă) pentru ca somnul meu să fie eficient, nu doar puţin, exerciţiul merită din plin!
Nu doar că rămâi la fel de eficient, dar începi să fii mai puţin stresat de faptul că n-ai şi tu timp să te relaxezi, să te plimbi, să vezi un film, etc. That beats everything in the benefits category!



Tudor said:
Jan 17, 08 at 1:11 pmMă îndoiesc că e cel mai sănătos lucru pe care-l poţi face. Doar două ore de somn mi se pare mult prea puţin.
Aurelian said:
Jan 17, 08 at 1:21 pmRaman la categoria 6-8 ore.. :D.. nu de alta, dar ca sa ma apuc de asa ceva(sa-mi reduc numarul de ore dormite) e nevoie de timp.. pe care nu-l am.. ca dorm
putty said:
Jan 17, 08 at 3:59 pmEu ştiam că-i musai măcar 5 ore pe noapte ca să nu-ţi dereglezi metabolismul şi s-ajungi la o vârstă acceptabilă, în caz că ai norocul să mori de bătrâneţe.
Oricum eu dorm 8 sau mai mult, ceea ce iarăşi nu-i bine.
Concluzia: we’ll both die young, da’ eu o să fiu frumoasă şi neîncercănată
Alex said:
Jan 17, 08 at 4:57 pm5-6 ore pe noapte cu ocazionalele sambete cu dormit 12-18 ore mi se pare mai mult decat ok in ambele sensuri. Ai timp sa faci cam tot ce vrei si poti sa te si odihnesti relativ uman
scc said:
Jan 17, 08 at 5:37 pmla mine somnul e o mare problema, nu ma culc mai devreme de 2 si ma trezesc la 9 fix - exact ora la care ar trebui sa fiu deja la serviciu!
PS: ma bucur ca ti-a placut desenul si l-ai preluat
Viorel Mocanu said:
Jan 17, 08 at 8:26 pmLegat de comics, data viitoare n-o să mai ezit să-ţi folosesc munca atunci când se potriveşte cu tema…
Merci de comentariu şi spor!
crimson said:
Jan 18, 08 at 12:58 amsuna bine ideea dar nu cred ca a studiat nimeni efectele pe termen lung
Nicole said:
Jan 18, 08 at 11:47 amAm citit intr-un studiu cum ca 7 ore ar fi indicat sa dormi pe noapte , dar evident ca depinde de la persoana la persoana. Eu daca nu dorm 8 ore, si nu ma culc inainte de 11p.m. ma trezesc obosita a doua zi …
Viorel Mocanu said:
Jan 18, 08 at 1:32 pmcrimson, asta cam aşa e…
Nicole, eu aveam o perioadă prin liceu în care dacă nu dormeam 10 ore cel puţin nu eram valabil deloc a doua zi… Acum dupa 6 sunt super fresh, dacă n-am făcut excese de curând.
M-am decis să vă scriu | Blogul lui Viorel said:
Jan 24, 08 at 2:11 pm[...] o noapte nedormită, lucrurile pot fi deja privite în cu totul altă [...]
toxic said:
Jan 26, 08 at 5:07 pmpoi yo nish ce sa zic……in timpul scolii yo dorm cam 3-4 ore(ceea ce nu e fb caci ma trezesc a 2 zi cu niste ochii…)dar inafara scolii dorm cel putin 10 ore!oare dc?
Viorel Mocanu said:
Jan 26, 08 at 7:22 pmPentru că nu eşti constantă în ritm, şi nu există limitări - impuse sau autoimpuse.
cristi said:
Dec 17, 08 at 1:50 amAi dreptate,bun articol.Este si o carte despre asta: How to sleep less and have more energy!