Blogul lui Viorel

După upgrade-ul cu cântec făcut de Webfactor (care în rest sunt băieţi serioşi şi de treabă) şi după ce-am luat la periat puţin plugin-urile instalate, la recomandarea lor, am descoperit şi de ce se încarcă greu site-ul şi o posibilă cauză a problemelor cu diacriticele - incompatibilitatea unor plugin-uri. (Wassup cu Simple Tags, cred)

O să testez, să mă conving că lucrurile sunt în regulă, dar momentan pare OK.

Ideea e că n-am mai postat aşa des în ultima vreme mai mult din silă faţă de simbolurile alea aiurea de pe blog.

Oricum, pe aceeaşi linie de “problem-solving”, the main news is…

Mi-am recuperat copilu’

Da, e adevărat. După nuştiucâte zile de aşteptare, am camera la mine, acumulatorii la încărcat, am mai luat şi-un card de 4GB şi sunt gata să recuperez zecile şi sutele de fotografii pe care n-am putut să le fac anul ăsta.

Evident, camera trebuie testată, dar sunt în extaz că funcţionează.

Aşteptaţi-vă la infuzie foto pe flickr, şi în curând pe galeria personală, care va fi pe viorelmocanu.ro şi va fi dezvoltată de mine având în vedere discuţii cu mai mulţi fotografi care-şi doreau facilităţi pe care le-am notat punctual…

Legat de DM.ro

Am câteva lucruri de spus. Băieţii de la service sunt chiar OK, eventually. Încă am însă o problemă cu faptul că n-au pe stoc electronice “pentru schimb în caz de service prelungit“. Chestie care e politică managerială. Bad, bad idea…

Adică ar fi evitat integral toate neplăcerile dacă mi-ar fi spus de la început:

domne, service-ul Nikon în România, Skin, e încet de tot (le ia câte 3-4 zile să monteze o amărâtă de piesă de schimb într-un amărât de aparat foto), şi suntem convinşi că ar fi OK să iei un aparat identic de la noi din stoc, să-l foloseşti până ţi-l repară colaboratorii noştri

…aş fi reacţionat muult mai paşnic decât am făcut-o până acum.

Ar fi fost OK şi dacă ar fi presat Skin-ul mai abitir decât i-am presat eu pe ei… fiindcă pe lângă OPC, faptul că atunci când la search după “dm.ro” pe google, postul meu apărea undeva pe prima pagină, după site-ul lor, le-a ridicat câteva semne de întrebare (şi exclamare)… Şi abia de atunci au inceput lucrurile să se pună în mişcare. Bad, bad idea…

Oricum, sper ca lucrurile să fie în regulă în cele din urmă.

Hosting-ul meu a facut un upgrade pe Core 5.

Hosting-ul meu n-a descoperit ca Apache-ul (si probabil si MySQL-ul) are probleme de atunci. Asta s-a intamplat acum doua zile.

Daca vedeti gogomarle in alte posturi, ei bine ALEA-s diacriticele mele. Baza de date e OK, setarile Wordpress-ului sunt OK…

Tot ce pot sa fac e sa astept. Tot ce puteti face voi ca sa cititi calumea articole din urma e sa dati refresh de cateva ori. In mod normal ar trebui sa-si revina cateodata.

E timpul pentru puţin shameless self promotion™ (îmi amintesc că folosea Deea termenul acum 5-6 ani, pe anumite forumuri ).

Am apucat să mă caut pe Google.

Blogul ăsta abia dacă are două luni, dar am avut contact cu blogging-ul încă de pe vremea când îmi plăcea să-i spun “jurnal”, după denumirea de pe deviantART. Am scris şi m-am scris acolo de o groază de ori, şi mi-e şi frică să mă apuc să recitesc însemnările trecute.

Pentru că pe lângă destul de frecventele gafe, puerilisme şi chestii jenante, caracteristice oricărei retrospecţii şi treceri a timpului care te umple de experienţă şi de un control din ce în ce mai mare asupra a ce e cu adevărat real şi valabil… ei bine, cred că m-aş simţi mai curajos ca acum, sau mai adânc decât m-am autoeducat să fiu între timp. Am spus lucruri admirabile, am lansat idei interesante de care simt că acum n-aş mai fi în stare. Şi uite aşa constat că tot ce auzisem de pe la ăi bătrâni se confirmă. Oamenilor le e din ce în ce mai frică să fie liberi pe măsură ce cresc în vârstă.

Şi orice privare de libertate - cu atât mai mult cu cât sursa iniţiativei e propria persoană - duce la rezultate etice catastrofale.

Frica şi lenea sunt cele mai mari tare ale noului mileniu.

…aşa cum spune un personaj în filmul lui Linklater, Waking Life… (recomandare călduroasă pentru artiştii şi filosofii din voi)

Mai săpând puţin prin rezultatele căutării numelui meu pe net, pe lângă multele însemnări despre un baschetbalist omonim destul de priceput, găsesc ceva ce nici nu mai ştiam că există… Un blog de-al meu din 2004, făcut pe weblog.ro. Blog cu două însemnări în care vorbesc de frustrările pre-Bacalaureat sau de diverse probleme apărute cu oameni pe care-i cunosc. Pompos şi lacrimogen. Bleah!…

Cert e că-s blogger vechi, ăi!

Şi cert e că Octavian o să mă lase să-i învăţ fetiţa să-şi bage picioarele în job. Şi typography. Cu cea mai mare plăcere!

După o noapte nedormită, lucrurile pot fi deja privite în cu totul altă lumină.

După trei, totul devine fundamental altceva.

M-am decis să vă scriu despre lucruri ieşite din comun, să spun ce se spune rar sau deloc, să ating feţe nevăzute sau obscure ale unor realităţi cu care intru des în contact. Şi pentru asta, cred că va trebui să mă abţin de la cotidian, şi să mă gândesc de două ori înainte de a încerca să scriu zilnic sau cu o constanţă hotărâtă. Ştiu la fel de bine ca orice blogger care a citit câte ceva despre asta că dacă nu scrii constant, cititorii devin reticenţi în consumarea conţinutului fiindcă dai impresia fie de inconsecvenţă, fie că digeri prea apăsat şi filtrezi prea personal lucrurile pe care le spui, fie că îţi pasă prea puţin despre ce le scrii. Ori niciuna din ipotezele astea nu e validă.

Cu toate astea, prefer să ştiu că blogul meu are 100 de posturi pe an, care reuşesc să spună o poveste, decât 600 care n-au decât rol de constatare sau de judecată de valoare fără prea mari explicaţii.

De aici se poate subînţelege, aşadar, faptul că prefer să scriu despre “mondenităţi” care au sau vor avea cu adevărat un impact serios asupra noastră, a tuturor.

Exemple

Spre exemplu, n-o să vă povestesc în fiecare zi că am terminat Crysis şi e destul de mişto.

Sau că hobby-ul scumpului nostru primar nu mai e geometria bordurilor din tranşeele străzile bucureştene, ci cum să schimbe mai repede (cât timp mai are mandat) toţi stâlpii de iluminat, al căror unic furnizor e Luxten.

Sau n-o să vă menţionez de faptul că ţinem morţiş să facem lucruri prin care ne demonstrăm (pe lângă lipsa de originalitate) capacitatea de a profita de alţii. De parcă episoadele eBay n-au fost şi nu sunt de ajuns…

Sau n-o să vă spun că site-ul ăsta de căcat a avut parte de atenţia unor băieţi deştepţi care au pus la punct un cheating tool.

Sau că oamenii mor pe capete fiindcă n-avem salvări şi trafic şi dracu’ mai ştie ce.

Sau că există agenţii de publicitate unde lumea se distrează foarte foarte mişto.

Sau că femeile, aceste fiinţe adorabile despre care vom vorbi în curând, au un mod mai special de a interpreta şi de a potenţa discuţiile la telefon.

N-o să vă vorbesc despre asta… decât foarte rar. Atunci când merită.

Revenind…

Gândind în perspectivă, noua versiune de HTML (şi anume 5) mi se pare ceva care merită explorat. Maturitatea e greu de atins, dar discuţiile sunt interesante. Limbajele formale sunt fără îndoială baza interacţiunii universale între dispozitivele moderne şi viitoare, şi sunt foarte curios ce-o să iasă, dacă or să ajungă stimabilii la un acord în cele din urmă. Aşteptăm şi CSS3, cândva, mileniul ăsta.

Tot în perspectivă, îmbătrânim frumos doar dacă rămânem mereu curioşi.
Nu curioşi ca Jeleasca, curioşi în sensul bun al cuvântului, aşa cum explică Seth Godin într-un interviu.

Concluzie Continue Reading »

…dar în primul rând despre oameni.

Pot să spun că urmăresc online câţiva oameni cu mult interes. Pe unii din simplă curiozitate, pe alţii din interes profesional sau personal, iar pe alţii din plăcerea pe care mi-o fac atunci când îi citesc. În ultima categorie intră şi unul din cei mai de succes bloggeri români de azi, pe care l-am citit prima oară în septembrie 2006 (şi am râs în hohote, şi eu şi toţi prietenii care-au citit respectiva însemnare şi nu numai), atunci când şi-a adus omagiile lucrului straşnic, făcut de mână şi astfel a făcut o întreagă scară de bloc fericită, chiar dacă doar pe moment. Pentru cei dintre voi care n-aţi citit însemnarea de mai sus, nu mai e nevoie să spun că e o recomandare călduroasă…

Cine?

Există un gen de oameni care se afirmă şi spre care te întorci de fiecare dată când îţi aminteşte ceva de vreun detaliu caracteristic lor. De obicei, popularitatea lor se bazează pe lucruri palpabile, pe propria muncă sau pe propriile trăsături, e ceva veritabil, calitate din ce în ce mai rară azi.

Scrie mult, scrie bine, şi chiar dacă sunt momente în care nu sunt de acord cu ce spune, îi respect punctul de vedere. Deşi am schimbat diverse moduri de revizuire a site-urilor şi oamenilor care mă interesează (de la url-ul salvat în txt, stilul ‘97, trecând prin bookmark-uri în browser şi ajungând la readere RSS şi social bookmarking), am observat că de fiecare dată se află printre primii adăugaţi, pe lângă câţiva prieteni apropiaţi şi colegi de breaslă mai experimentaţi.
Continue Reading »

Azi se împlinesc două săptămâni de când D80-ul meu refuză să pornească, după ce-am făcut câteva fotografii pe frigul ăla de început de ninsoare pentru iniţiativa lui Cristi Manafu şi am intrat rapid cu ea de gât în casă, la căldură.
Continue Reading »

Mai jos e o selecţie pur subiectivă.

Nu vă aşteptaţi să pun clipuri sau link-uri către clipuri în fiecare zi. Nu asta vreau să fac din blogul ăsta…

Continue Reading »