Blogul lui Viorel

…sau “a la recherche des temps perdus“.

Da! Vreau să vă vorbesc de Barcelona. Dar nu pot să încep chiar aşa…

Nu sunt neapărat un fan al lui Proust. Am devenit mai degrabă un fan al lui Beigbeder. Şi nu pentru că 29,9 RON a fost ultima carte citită (fun fact : la PRICE.RO, cartea e trecută la secţiunea “cărţi pentru copii“, ori… romanul nu-i tocmai în target-ul ăsta, dacă înţelegeţi aluzia), ci pentru că are curajul să-şi înceapă cartea aşa:

Continue Reading »

Plec!

Ne citim altă dată.

Deziderat:

Continue Reading »

Sunt într-o perioadă extrem de activă, profesional vorbind. Sunt o grămadă de proiecte la orizont, majoritatea fiind planificate mai de mult şi făcându-şi apariţia acum, pe nepusă masă. C-aşa-i în tenis.

Nu mă plâng însă. I love my job. Şi detaliile ca orele de lucru, numărul mare de task-uri de rezolvat simultan şi tot restul parametrilor care în teorie mi-ar pune beţe-n roate nu fac decât să mă motiveze şi mai tare. Cert e că, totuşi, mai sunt momente în care simt că e nevoie de-o pauză, şi de cele mai multe ori nu mi-o refuz.

Am avut ocazia să mă deconectez de câteva ori ieşind din oraş, mai pe la mare, mai pe la munte, mai pe la grătar, şi în curând voi pleca şi din ţară pentru ceva vreme, ca să marchez un an de lucru intens cu o pauză - sper eu - binemeritată…
Continue Reading »

Virginele oțelite și-au arătat colții ieri seară, într-un spectacol grandios, care-a electrizat publicul până la extaz. Chiar dacă sunt puțin subiectiv și spun că a fost un concert la fel de tare ca al celor de la Metallica, probabil că mulți dintre voi mă vor contrazice. Energia degajată de un solist care cred c-a alergat 10km pe scenă și de patru chitariști care racordau publicul la 220V încontinuu, susținuți de cadența foarte pronunțată a tobelor a fost de neoprit.

La deschidere au cântat Trooper, o trupă viguroasă și tânără, care erau emoționați de onoarea care li se făcuse, și care chiar au compus un cântec pentru ocazia deschiderii concertului Iron Maiden! Li s-a oprit un generator în mijlocul unei melodii, însă am apucat să ascult 2-3 titluri care-mi plac, deci am fost mulțumit.

Da, au fost mici probleme la concert!

Da, sonorizarea a fost proastă!

Da, sunt ușor în urmă cu tehnologia!

Da, n-au o profunzime fantastică a mesajului!

Însă când se pune în mișcare, IRON MAIDEN parcă nu se mai oprește. Urlând și gesticulând din toate încheieturile, publicul a fost parcă mai viu ca la Metallica, a sărit mai mult, s-a isterizat mai tare, a cântat la fel de frumos, poate și mai frumos pe unele titluri gen Fear of the Dark sau Number of the beast. A fost o stare de bine generală.

Și a fost monumental. La propriu. Totemul pe nume ED a dominat fundalul și chiar și tavanul și centrul scenei, din când în când, legând direct acordurile demente de chitară cu notele înalte ale vocii lui Bruce Dickinson și cu imaginile clasice ale legendelor heavy metal-ului englezesc. Artificii, efecte speciale, flăcări infernale și multă, multă pasiune s-a pus în concertul de aseară.

Sunt bucuros să vă pot da ocazia să rememorați clipele alea superbe prin câteva filme și fotografii…

Și sunt și mai bucuros să fi participat la toate concertele rock la care vroiam să fiu anul ăsta, strângând în memorie și pe aparatul foto secvențe superbe de spirit adevărat.

Enjoy!

(Atenție! Post-ul întreg conține un număr nesimțit de mare de filme și poze! )

Toate filmele sunt pe Youtube și toate pozele pe Flickr…

Continue Reading »

S-au întâmplat şi cei de la Massive Attack sâmbătă seară, într-o atmosferă care lăsa mult de dorit din partea publicului dar cu o evoluţie a artiștilor care a întrecut aşteptările mele. Îi ascult de foarte mult timp, şi am recunoscut cu uşurinţă melodii superbe ca Teardrop, Risingson, Inertia Creeps, Safe from harm sau Karmacoma.

Surpriza serii, pe lângă sunetul live de excepţie, au fost mesajele politico-filosofico-revoluţionaro-retorice proiectate pe ecranele din spatele artiştilor, care au contribuit foarte mult la feeling pe întreg parcursul concertului. Aveţi ocazia să vedeţi câteva din ele în filmele uploadate pe Youtube de mai jos şi în câteva din fotografiile pe care le-am făcut la concert cu un Canon S3 IS cu zoom de 12x…

Enjoy!

(Atenție, conține multe filmulețe de pe Youtube și fotografii de pe Flickr!)

Continue Reading »

În probabil cel mai incendiar show făcut în România până acum (concurând și depășind Rolling Stones la majoritatea capitolelor), Metallica a rupt tot. Probabil că a ajutat și faptul că am stat la 5m de scenă, însă oricum se vedea că atmosfera era demențială pe tot Cotroceniul. Miile de fani adunați în jurul scenei și în peluze au ținut probabil cel mai puternic recital de aplauze, urlete și cântece pe care l-am auzit până acum, delirul a fost maxim de la cap până la coadă, cu mici pauze de recuperat respirația. Partea foarte tare era că și componenții trupei se arătau încântați de apropierea publicului și se distrau și ei de minune.

Acum mulți ani, când abia-i descoperisem și ascultam aproape numai Metallica îmi spuneam că după ce-i văd live, o să pot muri fericit. Acum mai rămâne un singur lucru de făcut. Serios vorbind, chiar a fost un show de zile mari. Eram înconjurat de oameni care săreau ca nebunii pe fiecare melodie mai ritmată și cântau din toți plămânii, îngânând versurile lui Hetfield sau chitara lui Hammet. Toți, absolut toți știau versurile, și parcă erau o melasă neagră de capete pletoase și chelioase, unite parcă fără voia lor ca într-o mare de murmure, electrizați de chitări și tobe, luminați de show-ul excelent al regizorilor de pe ecranele din spate. Ploaia n-a făcut altceva decât să strângă și mai tare rândurile, să aducă și mai aproape trăirile și să imprime un impuls comun întregii mulțimi. Și ce dacă a plouat torențial pe alocuri? Show-ul și trupa au meritat toate Paracetamoalele și ceaiurile calde de astăzi!

Eu încă am cinci bilete pentru mâine în Bulgaria. De mers nu mai pot merge, și chiar aș vrea să le dau cuiva care vrea să meargă mâine până la Sofia să-i (re)vadă pe Metallica! Mail-ul și ID-ul de Y!m sunt în about.

Așa cum spuneam, n-am apucat să fac fotografii cu aparatul meu, ci cu un compact împrumutat de la fratele Radu, cu care am și mers la concert. Nu vă așteptați la minuni - pentru cei care n-au fost, fotografiile și filmele s-ar putea să nu însemne nimic. Dar pentru ceilalți, sunt niște amintiri foarte frumoase, care surprind o foarte mică parte din atmosfera de acolo.

Continue Reading »

Cypress Hill

Apollo 440

Alanis Morisette

În ordinea calității show-ului pe care l-au făcut.

Slăbuț per total, deși Cypress parcă a meritat 6 ore în vânzoleală.

Salut oamenii cu care m-am văzut și le mulțumesc!