Blogul lui Viorel

De vreo lună tot fac update-uri micuţe la patru draft-uri pe blog-ul ăsta, şi le tot amân publicarea pentru că simt că nu vreau să fie aici fără să aibă un anume grad de finalitate. Două din ele sunt legate de industria online - prima o analiză mai amplă despre care nu vă spun nimic încă, a doua e o testare de produs - şi celelalte sunt cvasipersonale.

Începutul lui 2009 a fost orice altceva, dar lipsit de evenimente în nici un caz. Tocmai pentru că nu-mi găsesc timp şi liniştea necesară pentru a mă concentra pe blog, o să fiu scurt şi de data asta, pentru că merită să anunţ un eveniment care se va desfăşura pe 31 Ianuarie în Sibiu.

Ca să citez de pe site, GeekMeet este o întâlnire informală unde, de obicei, se discută despre Internet, programare, linux, business, etc. Deşi este prima întâlnire în Sibiu, astfel de întâlniri au loc foarte des, în ţară, fiind organizate până acum aproximativ 10 întâlniri în Oradea, Cluj, Timişoara, Craiova şi Tg. Mureş.

Aşa că ne vedem acolo!
De ce? Pentru că sunt un geek, pentru că iubesc Sibiul şi pentru că sunt foarte curios ce iese. Sunt foarte nerăbdător să-mi văd prieteni, foşti colegi şi cunoştinţe din online pe care n-am avut plăcerea să le întâlnesc până acum. O să fie o minivacanţă binevenită între examene, lansări, campanii, site-uri şi alte cele.

Mulţumesc mult lui Aurelian pentru invitaţie!

Se pare că lumea nu prea mai gustă poezia în ultima vreme. Sunt prea ocupaţi să fie trişti, ursuzi, să acuze, să se acuze, să acapareze sau pur şi simplu să trăiască.

Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiţi,
Câteva momente când era să fim frumoşi,
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos-
Pe care l-am trăit.

O femeie pe care am iubit-o
Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.

Un sfert de an de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere
A căror înţelepciune am eliminat-o treptat.
Şi, în sfârşit, o soartă
Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)
Fac două (Scriem una şi ţinem una,
Poate, cine ştie, există şi viaţă de apoi).

La mulţi ani!

Un an mai bun, mai împlinit, mai fericit, mai simplu, mai sănătos şi mai plin!

Ce-ar zice pesimiştii:

“Today, my life just got one year shorter.”

Ce-ar zice optimiştii:

“Today, I just outlived myself by one year!”

Ce zic eu:

“You ain’t seen nothing yet!”

Azi… Pardon, ieri am implinit 10111 ani.

Mi-am dat seama ca-s inconjurat de oameni fantastici. Si chiar daca pe unii din ei ii vad din Joi in Sfantul Nicolae, ce mod mai bun sa ne punem la curent cu totul decat… dansand. Cu vorbele in general reusim prea rar sa spunem lucruri cu adevarat esentiale.

Am fost fericit. Fericirea, prieten nou si vechi, senzatie interesanta, intotdeauna surprinzatoare.

Culmea - am mai si primit tot ce mi-am dorit de la toata lumea.

Vorba unui coleg de munca… Cand ne-o fi mai rau… Sa fie ca acum.

Noapte buna!

Later edit:

Am şi uitat să vă zic ce mi-a adus Moşul!

Cineva s-a simplicat şi a reuşit să-mi mai facă o surpriză între timp. Să NE facă, de fapt…

Mulţumim, Moşule!

Sunt într-o perioadă extrem de activă, profesional vorbind. Sunt o grămadă de proiecte la orizont, majoritatea fiind planificate mai de mult şi făcându-şi apariţia acum, pe nepusă masă. C-aşa-i în tenis.

Nu mă plâng însă. I love my job. Şi detaliile ca orele de lucru, numărul mare de task-uri de rezolvat simultan şi tot restul parametrilor care în teorie mi-ar pune beţe-n roate nu fac decât să mă motiveze şi mai tare. Cert e că, totuşi, mai sunt momente în care simt că e nevoie de-o pauză, şi de cele mai multe ori nu mi-o refuz.

Am avut ocazia să mă deconectez de câteva ori ieşind din oraş, mai pe la mare, mai pe la munte, mai pe la grătar, şi în curând voi pleca şi din ţară pentru ceva vreme, ca să marchez un an de lucru intens cu o pauză - sper eu - binemeritată…
Continue Reading »

Am scris şi-am şters postul ăsta de vreo trei ori în decurs de două zile. Nu pentru că aş fi indecis, ci pentru că am realizat progresiv că greşeam de fiecare dată când îl începeam.

Despărţirile adevărate nu sunt cele podidite de lacrimi. Niciodată, în momentul rupturii, nu se întâmplă cu adevărat să vrei să faci altceva decât să… aştepţi inevitabilul.

Despărţirile adevărate au o aură pasivă, incertă, tranzitorie. Pentru că ştii că dacă ceva face parte din tine, nu poate dispărea, nu se poate descompune ca urmare a unei despărţiri. Nimic din ce ai cu adevărat în tine nu poţi pur şi simplu să pierzi. Nimic esenţial nu se pierde aşa uşor.

Nici un mit androginic nu poate crea iluzia că existenţa e imposibilă fără legătură permanentă şi nemijlocită cu altceva sau altcineva, oricât de mult am încerca să ne minţim că avem idealuri înalte şi inimi încărcate cu iubire şi afecţiune.

Sunt momente în viaţă în care angoasele, frustrările, greutăţile şi faptul că pur şi simplu eşti om sufocă şi îneacă tot ce e mai bun în fiecare din noi. Despărţirile însă nu pot îneca nimic din ce ai certitudinea că este şi rămâne acolo. Dacă se întâmplă să răbufneşti emoţional, nu o faci pentru viitor, pentru că ai rămâne fără un agregat al fiinţei tale. Ci pentru prezent. Doar prezentul poate fi ambiguu şi delirant, şi doar prezentul tranşează durerea unei despărţiri.

E timp de toate astăzi. Poate că tocmai asta e problema.

Cu toate astea, de oricine şi orice te-ai despărţi, chiar dacă ţi se pare că nu mai ai pentru ce să te trezeşti dimineaţa şi vidul din tine urlă la zei pentru îndurare, faptul că ceva a fost, că a existat şi că a ocupat loc în timp şi spaţiu lângă tine înseamnă că se poate. Şi dacă se poate, dacă voinţa ta e suficient de mare, se va mai putea o dată. Şi de oricâte ori vrei.

Ce vreau de fapt să spun e că admir până la Dumnezeu şi-napoi oamenii care se despart de ţară cu greutate şi dor - nu pentru cineva anume, ci pentru ţară în sine.

Eu preţuiesc liniştea, puterea de a îmbrăţişa visele şi sănătatea interioară şi exterioară mai mult decât simpla “fericire” pe care ar trebui s-o aibă toată lumea de sărbători.

Şi colegii mei vă urează acelaşi lucru!

Premise

Îmi amintesc din cele câteva tratate filosofice şi psihologice pe care le-am răsfoit pe vremea când aveam prea mult timp pentru citit că există lucruri care motivează şi lucruri care te luminează în privinţa universului înconjurător. Este evident şi la îndemâna oricui - chiar şi a mea - să perceapă ideea că găsirea locului pe care îl ocupi tu în spaţiu şi în timp, nişte coordonate minimale care să-ţi motiveze sau susţină existenţa, reuşesc să-ţi imprime o înţelegere mai bună atât a ta (nosce te ipsum anyone?) cât şi a lucrurilor din jur şi a modalităţii de abordare a acestora.

Cioran spunea că dacă pur şi simplu reuşeşti să dai un nume demonilor din tine, ei încep să devină suportabili. Dacă dobândeşti acea claritate şi acea putere de conştientizare a lucrurilor care te agonizează, agonia în sine devine un simplu exerciţiu de răbdare, şi îşi pierde mult din aciditatea care degradează spiritul.
Continue Reading »