* You are viewing the archive for the ‘Online’ Category

Wurbe7

Wurbe7_0105

Am ajuns astăzi la ediţia a şaptea a Wurbe, conferinţa dezvoltatorilor web din Bucureşti, organizată de Cristi Bălan, Viorel Cojocaru şi Aurelian Oancea.

Nu vreau să pară nuştiucum, dar faptul că oamenii de la Adobe se implică în evenimentele din online-ul românesc - şi cu destul de mult stil, for that matter - mă face să cred că echipa e una foarte mişto, pe lângă oamenii pe care-i cunosc deja în mod direct. Da, ca şi Wurbe2, Wurbe7 a avut loc în sala de la Adobe România din Anchor Plaza.

Oameni mai puţini decât se aştepta (erau 69 înscrişi, din care au venit maxim 50), atmosferă jovială şi câteva prezentări foarte bune.

După nişte code prison savuros de la Viorel Cojocaru şi urmărirea evoluţiei codului semantic cu Irina Dumitraşcu, una din cele mai bune prezentări Wurbe all time mi s-a părut cea a lui Alexandru Badiu, care a surprins esenţa accesibilităţii online, concentrându-se pe formulare şi tabele.

Pe lângă faptul că mi-a reamintit conceptele şi best practices pentru accesibilitate pe care le ştiam deja, a atins puncte pe care nu apucasem să le parcurg din lene şi lipsă de interes, şi m-a făcut să-mi dau seama cât de mişto ar fi dacă ar exista proiecte al căror cod să aibă Level 2-urile universale. Am învăţat deci lucruri noi şi foarte utile, lucru remarcabil în sine.

Pe Alexandru nu-l ştiam, însă de-aia există Wurbe, nu? :)

Andrei Dragomir a continuat cu o prezentare extrem de spirituală şi plăcută, în care a vorbit despre JavaScript şi Progressive Enhancement. Fraza cheie a fost “să meargă tot fără pic de JS”. Lucru foarte sănătos dealtfel.

Continuând, Andrei Gheorghe a adus vorba de Microformats şi de implicaţii şi beneficii pe termen lung, stârnind o controversă despre utilitate şi realism în implementarea acestor standarde.

După o mică pauză de Fusbal, la câteva secunde după începerea următoarei prezentări, clădirea Anchor Plaza a suferit o cădere de curent de câteva secunde, soldată cu resetarea proiectorului, stingerea luminilor, blocarea lifturilor şi a uşilor automate. Apoi au fost fluctuaţii. Între noi şi lifturi era o uşă cu senzori, care nu mergea deschisă decât automat sau spărgând siguranţa de incendiu. Şi apoi, sediul Adobe e la etajul 9. Uşoare emoţii şi gândul că vom dormi pe scaune în noaptea aia. :)

Revenind la prezentarea de care spuneam că începuse, Silviu Postăvaru a continuat seria discuţiilor despre formulare punând în lumină metode de eficientizare a comunicării cu utilizatorii care completează formulare printr-o prezentare destul de valoroasă.

Şi culminând, Răzvan Căliman a punctat cu cireaşa de pe tort în această serie foarte mişto de prezentări câteva noţiuni pure de usability.

A mai încercat cineva (n-am reţinut numele, sorry am aflat de la Cristi că e Vlad Nastasiu) să spună două cuvinte despre XHTML2.0 şi HTML5 dar a fost cam pe fugă şi slăbuţ documentat. Măcar a încercat omul… :)

Oameni buni, în aşteptarea prezentărilor care sper să fie online pe site-ul Wurbe, am uploadat fotografiile de la eveniment.
Pentru toate fotografiile, un search pe Flickr după tag-urile wurbe şi wurbe7 or să vi le dezvăluie şi pe ale celorlalţi.
Enjoy!

Prezentatorii:

Cristi Bălan

Wurbe7_0012

Viorel Cojocaru

Wurbe7_0035

Irina Dumitraşcu

Wurbe7_0066

Alexandru Badiu

Wurbe7_0083

Andrei Dragomir

Wurbe7_0111

Andrei Gheorghe

Wurbe7_0004

Silviu Postăvaru

Wurbe7_0177

Răzvan Căliman

Wurbe7_0190

Vlad Nastasiu

Wurbe7_0201

Lumea:
Continue Reading »

Google evoluează

…încet, dar sigur.

Cu câteva minute în urmă, în timp ce scriam articolul despre lucrurile care m-au dat pe spate astăzi, am încercat să caut pe Google “Washington Post”. M-am lovit de ce vedeţi în screenshot-ul de mai jos.

washington post search

Pe lângă extinderea acoperirii facilităţii de Inner Links, Google experimentează o nouă metodă de uşurare a căutărilor pe site-uri relevante. Tastând numele unui site pe care Google îl crede important, se poate da search printr-un searchbox direct în interiorul site-ului, imediat sub listarea site-ului în rezultate.

Se pare că se numeşte Navquery Searchbox.

google navquery searchbox

Facilitatea asta fluidizează navigarea, şi dacă extrapolăm, sunt convins că se pot găsi utilităţi în plus acestui searchbox inline.

Eu, ca şi mulţi alţii, aştept butonul de “report website as spam“. :)

Later edit:
De la Ştef, ştirea oficială de la Google - “search within a site”.

Phishing nou la Raiffaisen

Tocmai am primit un mail. Citez (fără poze, evident):

from Raiffeisen Bank
date 05 Mar 2008 23:44:27 -0800

subject In atentia tuturor clientilor Raiffeisen Bank.

Private Banking

In atentia tuturor clientilor Raiffeisen Bank,

La data de 04/Martie/2008 Raiffeisen Bank a updatat sistemul online de securitate.
Prin acest intermediu suntem obligati sa mentinem increderea clientilor nostri prin a proteja intimitatea si
securitatea informatiilor dumneavoastra personale.
Pentru a proteja informatia dumneavoastra impotriva accesului neautorizat furtul de identitate si
frauda de cont va rugam sa urmati urmatorul link si sa confirmati datele dumneavoastra personale:

http://www.raiffeisen.ro/wps/portal/internet

Steven van Groningen - Presedinte Raiffeisen Bank Romania
Calin Rangu - Director IT&C Raiffeisen Bank Romania
Dana Mirela Ionescu - Presedinte Consiliu de Administratie/ Director General
Iuliana Musat - Membru in Consiliul de Administratie/ Director Operatiuni
James Stewart - Membru in Consiliul de Administratie
Steven van Groningen - Membru in Consiliul de Administratie

Va multumim pentu intelegere.

Raiffeisen Bank : Reusim Impreuna .

©Raiffeisen Bank 2008

Link-ul de mai sus şi imaginea din header (care nu ştiu şi nu vreau să ştiu cum arată) duc la http://adsl-64-108-6-105.dsl.dytnoh.ameritech.net:100/ .

Pentru naivi : NU daţi click şi NU băgaţi datele personale. :)

BRD, Bancpost, Carpatica, Raiffaisen… Phisherii încă au încredere în potenţialul pieţei româneşti. După o încercare de phishing la aceeaşi bancă, se pare că acum au schimbat mesajul.

Browsere, securitate şi management

Pe scurt:

  • IE8 beta download. Singurul browser care a reuşit să iasă perfect din Acid test. Asta înseamnă box model serios, clipping şi layering logic şi în general rai pentru developerii CSS. De fapt, IE8 se pare că e la fel de varză ca predecesorii, şi de fapt nu trece Acid2. Ce să mai vorbim de Acid3 via
  • Pe lângă nişte filme extraordinare (probabil cel mai bine investit timp online de văzut filme), TED.com se pare că a avut şi nişte probleme, de care i-a păsat abia după câteva zile. Se întâmplă şi pe la case mai mari, deci…
  • Suntem puţin atenţi şi observăm de la prieteni şi foşti colegi cum merge industria. Cu lux de amănunte chiar. Orice asemănare e pur voită. :D
  • Dacă toată lumea ar iubi detaliile (şi ar lucra propunerile iniţiale de design cu gray boxes şi chestii nefinisate, pentru ca pe parcurs să cizeleze şi să perfecţioneze elementele de interfaţă), lumea web design-ului ar fi mai bună. Dacă lumea s-ar dedica studiilor de creativitate şi ar da frâu liber imaginaţiei operaţionale (şi nu numai), lumea web design-ului ar fi perfectă.

Şi cireaşa: aşteptaţi-vă la lansări şi anunţuri zilele astea. Definitivăm chestiuni legale şi probleme de marketing şi punem pe tavă câteva chestii mişto. :)

Dimineaţa de după AdBreak

Pe scurt:

  • Sunet execrabil. Filme cu balans în pom. Nu am auzit (cred că nimeni din sală n-a auzit, de fapt) NIMIC din ce tot spuneau stimabilii filmaţi de IQAds. Nici microfoanele nu erau foarte bine egalizate.
  • Vânzoleală şi mişcare browniană, haos şi nestare. Mi se pare mie, sau ediţia asta a fost organizată cu mult mai puţini bani decât restul? Şi probabil c-a şi venit mai multă lume decât de obicei…
  • Deşi sunasem încă de luni, cu confirmare marţi, şi ajunsesem la Music Club de la 19:30, stimabilii au abolit conceptul de masă rezervată, şi am ajuns să stau două ore în picioare.
  • Se cam vorbea despre nimic, generalităţi şi panseluţe, de parcă nu era toată lumea din sală conectată la fenomen. Bad idea. Noroc cu întrebările din public (unele din ele, cel puţin).
  • Dl Novac n-a citit post-it-urile integral. Am întrebat pe stimabilii de la AdEvo şi Arbo “Care e preţul succesului?” şi mai jos am scris cu majuscule CPA şi CPS, fiincă eram foarte curios despre asta. Acronimele n-au fost citite, şi a sunat a întrebare retorico-romantică. Not cool.
  • Publicitatea pe bloguri e subiect controversat. Vom vedea în ce măsură ideile pe care le avem se mulează pe “concluziile” trase aseară… Da, avem idei. :D Wait and see…

Zoso are poze.

Skin sau definiţia service-ului de căcat *

Se împlinesc 34 (treizeci şi patru) de zile de când am un body de Nikon D80 în service.

Nikon cumpărat de la www.dm.ro, sau Digital Mall, dacă vreţi. Al cărui service este asigurat de singurul service autorizat Nikon din ţară, pe nume Skin.

Nu cred că pot să fac un calcul despre câte minute am pierdut sunând la service să mai văd ce se întâmplă.
În primă fază, mi s-a spus să nu mai sun, că revin ei cu un telefon când e rezolvată problema.

Dupa vreo 20 de zile, când intrasem puţin în panică, am insistat şi oamenii ăia mi-au spus exact despre ce e vorba. Ei nu au service propriu, service-ul la care apelează e singurul de Nikon din România, şi e prin Cluj, şi de acolo a ajuns în Germania, fiindcă sărăcuţii băieţi nu se descurcau cu o problemă de D80. În fine.

Legea spune că timp de 30 de zile, un service e îndreptăţit să-ţi păstreze produsul şi să încerce să-l repare, perioadă în care, dacă soliciţi acest lucru, îţi poate oferi spre folosire un produs identic, funcţional, urmând să-ţi dea produsul iniţial reparat după ce se rezolvă problemele.

Ei bine, băieţii de la DM.ro s-au gândit că dacă tot durează mult service-ul la produse Nikon, mai bine să le scoată din stoc şi să momească doar fraierii care şi le doresc neapărat. Şi deci de 14 zile mi se spune că nu au D80-uri pe stoc.

Bun.

După ce vineri am încercat toată ziua să sun la service, şi apoi la OPC, şi nu mi-a răspuns nimeni, azi, după ce m-am mai scuturat de nişte task-uri presante m-am decis să revin cu telefoanele.

Primul a fost la DM.ro la service. Acelaşi răspuns invariabil. “Produsul e în Germania, vine peste o săptămână.Exact acelaşi lucru mi-l spuseseră şi acum două săptămâni. I-am răspuns tipului de la DM.ro că e în regulă, astăzi o să sun la OPC să rezolvăm problema cumva. Vizibil deranjat, îmi spune că e o problemă delicată care ar trebui discutată cu şeful lui. Îi zic bine, fă-mi legătura!

Tipul stă câteva secunde, se răzgândeşte de câteva ori în gând, şi-mi răspunde că sună el la service-ul Skin (probabil ăia din Cluj), să se intereseze exact când vine camera. Îmi spune să aştept că mă sună el, deşi insistasem să vorbesc cu şeful lui. Îi răspund că dacă nu mă sună sau dacă nu-mi spune că D80-ul meu soseşte cât mai curând posibil, oricum o să fac un drum până acolo cu cineva de la OPC.

După câteva minute, tipul revine, îmi zice că aparatul vine “în două zile” în ţară şi că-l primesc la sfârşitul acestei săptămâni. Eu îi explic faptul că e mai puţin relevant, că trebuia să sosească MAXIM acum o săptămână, şi că trebuiau, în măsura în care asiguri service-ul unui produs şi nu te poţi baza pe el, să ai măcar 1-2 produse de gen în stoc, pentru a păstra clienţii cu probleme mulţumiţi. El se scuză, îmi explică faptul că n-are nici o vină, şi că şeful lui nu vrea să audă de o astfel de politică.

A, da? Perfect! Atunci OPC-ul e o certitudine, şi cu siguranţă ei vor vrea să audă de asta. Văd că acolo au program până la 16, deşi pe site-ul lor se spune altceva, fiindcă din nou nu răspunde nimeni la telefon.

Mâine sun la prima oră, să fiu sigur. Şi în seara asta depun o reclamaţie online.

Concluzia : ştiu cel puţin două site-uri care la vânzări şi preţuri sunt destul de OK, dar la service îţi vine să le spargi geamurile.

Update : am publicat însemnarea asta şi pe eopinii.ro. Mi-am amintit de iniţiativă de la Blind-Girl.


* Later edit:

După o conversaţie civilizată cu un reprezentant DM.ro, m-am decis să aduc o completare articolului de faţă. Pentru că, într-adevăr, vina pentru întârziere nu le aparţine în totalitate.

Skin ar trebui să-şi revizuiască aptitudinile de a face faţă întregului service pentru Nikon-uri din România (fiind singur importator şi service), şi consider că poartă trei sferturi din vină.

Celălalt sfert însă e motivul pentru care am scris şi păstrez acest articol, pentru că DM.ro m-ar fi putut anunţa de inadvertenţele şi problemele pe care le-au avut cu Skin până acum, fără să mă ducă cu preşul aproape două luni de zile. Şi, evident, ar fi putut să-mi dea o cameră foto spre folosire pe timpul service-ului. Dar trăim totuşi în România, nimic de aici nu e aşa utopic.

Cu alte cuvinte, voi mai cumpăra de la DM.ro, cu mai multă băgare de seamă, ce-i drept, şi probabil nu produse Nikon, dar… o voi mai face.

Web forms

Prenume / Nume sau invers?

De când aprofundez probleme de webforms şi încerc să evit gafele făcute de alţii (inventând la rândul meu altele), m-am întâlnit cu o dilemă.

A făcut cineva vreun studiu despre ce ordine a câmpurilor e optimă în România, astăzi? Any educated guesses?