* You are viewing the archive for the ‘Personal’ Category

Despărţirile adevărate

Am scris şi-am şters postul ăsta de vreo trei ori în decurs de două zile. Nu pentru că aş fi indecis, ci pentru că am realizat progresiv că greşeam de fiecare dată când îl începeam.

Breaza (292)

Despărţirile adevărate nu sunt cele podidite de lacrimi. Niciodată, în momentul rupturii, nu se întâmplă cu adevărat să vrei să faci altceva decât să… aştepţi inevitabilul.

Despărţirile adevărate au o aură pasivă, incertă, tranzitorie. Pentru că ştii că dacă ceva face parte din tine, nu poate dispărea, nu se poate descompune ca urmare a unei despărţiri. Nimic din ce ai cu adevărat în tine nu poţi pur şi simplu să pierzi. Nimic esenţial nu se pierde aşa uşor.

Nici un mit androginic nu poate crea iluzia că existenţa e imposibilă fără legătură permanentă şi nemijlocită cu altceva sau altcineva, oricât de mult am încerca să ne minţim că avem idealuri înalte şi inimi încărcate cu iubire şi afecţiune.

Sunt momente în viaţă în care angoasele, frustrările, greutăţile şi faptul că pur şi simplu eşti om sufocă şi îneacă tot ce e mai bun în fiecare din noi. Despărţirile însă nu pot îneca nimic din ce ai certitudinea că este şi rămâne acolo. Dacă se întâmplă să răbufneşti emoţional, nu o faci pentru viitor, pentru că ai rămâne fără un agregat al fiinţei tale. Ci pentru prezent. Doar prezentul poate fi ambiguu şi delirant, şi doar prezentul tranşează durerea unei despărţiri.

E timp de toate astăzi. Poate că tocmai asta e problema.

Cu toate astea, de oricine şi orice te-ai despărţi, chiar dacă ţi se pare că nu mai ai pentru ce să te trezeşti dimineaţa şi vidul din tine urlă la zei pentru îndurare, faptul că ceva a fost, că a existat şi că a ocupat loc în timp şi spaţiu lângă tine înseamnă că se poate. Şi dacă se poate, dacă voinţa ta e suficient de mare, se va mai putea o dată. Şi de oricâte ori vrei.

Ce vreau de fapt să spun e că admir până la Dumnezeu şi-napoi oamenii care se despart de ţară cu greutate şi dor - nu pentru cineva anume, ci pentru ţară în sine.

No comment

A lot of things going on lately…

To quote a friend, “stop the world, I wanna puke”.

Oh well…

To be the best…

Astăzi am întâlnit un CEO de multinațională, un tip foarte relaxat și deshis, cu planuri foarte mari și foarte îndrăznețe, schițate lejer, cu zâmbetul pe buze și cu o siguranță fantastică. Poate că dacă mi se povesteau de către altcineva, nu aș fi crezut că există posibilitatea unor asemenea planuri în România astăzi, însă intrând în contact direct cu el, am realizat că suntem la începutul unei noi ere, din mai multe puncte de vedere.

Cel mai important, lumea începe să vadă potențialul enorm al web-ului ca pe o piață viabilă de desfacere pentru niște produse care în mod tradițional erau tratate cu totul altfel. Am văzut că Pământul se poate învârti în jurul ideilor creative și inovatoare, și sunt toate șansele ca experiența asta să-mi schimbe părerea despre companiile mari în general. Atitudinea scorțoasă și de Capo di tutti capi a fost spulberată cu câteva “fuck that, we wanna change“-uri care au sunat ca Mozart în urechile mele și ale oamenilor care stăteau la masa respectivă.

Și dacă începe să se poată și în domenii ostile, dedicate tradițional offline-ului (așa cum am apucat să văd până acum)… Dacă ariile care au oarece legătură cu online-ul se ancorează cu toate forțele în el… Și dacă se mai găsesc oameni vizionari în poziții de conducere prin multinaționale (așa cum m-am convins acum)…

Ei bine, lucrurile ar putea lua în sfârșit amploare și li se poate imprima o anumită aură în online-ul românesc.

Așteptați-vă la lucruri frumoase și atractive, printre care un eventual blog corporate scris de la cel mai înalt nivel… în viitorul apropiat! :)

To be the best, you have to be the first one to do something. If you play your cards right, being the first means being a winner.

Metallica în România

În probabil cel mai incendiar show făcut în România până acum (concurând și depășind Rolling Stones la majoritatea capitolelor), Metallica a rupt tot. Probabil că a ajutat și faptul că am stat la 5m de scenă, însă oricum se vedea că atmosfera era demențială pe tot Cotroceniul. Miile de fani adunați în jurul scenei și în peluze au ținut probabil cel mai puternic recital de aplauze, urlete și cântece pe care l-am auzit până acum, delirul a fost maxim de la cap până la coadă, cu mici pauze de recuperat respirația. Partea foarte tare era că și componenții trupei se arătau încântați de apropierea publicului și se distrau și ei de minune.

Acum mulți ani, când abia-i descoperisem și ascultam aproape numai Metallica îmi spuneam că după ce-i văd live, o să pot muri fericit. Acum mai rămâne un singur lucru de făcut. :D Serios vorbind, chiar a fost un show de zile mari. Eram înconjurat de oameni care săreau ca nebunii pe fiecare melodie mai ritmată și cântau din toți plămânii, îngânând versurile lui Hetfield sau chitara lui Hammet. Toți, absolut toți știau versurile, și parcă erau o melasă neagră de capete pletoase și chelioase, unite parcă fără voia lor ca într-o mare de murmure, electrizați de chitări și tobe, luminați de show-ul excelent al regizorilor de pe ecranele din spate. Ploaia n-a făcut altceva decât să strângă și mai tare rândurile, să aducă și mai aproape trăirile și să imprime un impuls comun întregii mulțimi. Și ce dacă a plouat torențial pe alocuri? Show-ul și trupa au meritat toate Paracetamoalele și ceaiurile calde de astăzi!

Eu încă am cinci bilete pentru mâine în Bulgaria. De mers nu mai pot merge, și chiar aș vrea să le dau cuiva care vrea să meargă mâine până la Sofia să-i (re)vadă pe Metallica! Mail-ul și ID-ul de Y!m sunt în about.

Așa cum spuneam, n-am apucat să fac fotografii cu aparatul meu, ci cu un compact împrumutat de la fratele Radu, cu care am și mers la concert. Nu vă așteptați la minuni - pentru cei care n-au fost, fotografiile și filmele s-ar putea să nu însemne nimic. Dar pentru ceilalți, sunt niște amintiri foarte frumoase, care surprind o foarte mică parte din atmosfera de acolo.

Metallica in Romania (11)
Continue Reading »

Dileme

Vama Veche Spirit

Aşadar…?

Concerte 2008

Hai să facem un mic update pentru concertele pe care eu le văd interesante în 2008:

Trupa : Moonspell
Locaţia : Amfiteatrul Mihai Eminescu din parcul Lia Manoliu
Data : 17 mai 2008
Bilete : am

A fost așa și-așa…

Trupa : Appolo 440, Alanis Morisette și Cypress Hill
Locaţia : Romexpo - B’ESTFEST
Data : 4 iulie 2008
Bilete : am

Interesant Cypress, restul obosiți rău.

Trupa : Manowar
Locaţia : încă necunoscută
Data : IUNIE 2009
Bilete : n-am
UPDATE : O să fie în IUNIE anul viitor!

Trupele : Def Leppard şi Whitesnake
Locaţia : Romexpo - Parcarea B
Data : 8 iulie 2008
Bilete : n-am, I may not be going after all…

Trupa : Primal Fear și Judas Priest
Locaţia : Romexpo - B’ESTFEST
Data : 11 iulie 2008
Bilete : am

Moșul avea o voce superbă, a fost destul de OK concertul.

Trupa: Metallica în România
Locaţia : Stadionul Cotroceni
Data : 23 iulie 2008
Bilete : gazon A, baby!

HELL YEAH!!! :D

Trupa: Metallica în Bulgaria
Locaţia : Sofia
Data : 25 iulie 2008
Bilete : am
VREA CINEVA 5 BILETE???

Trupa : Massive Attack
Locația : Complexul Sportiv “Iolanda Balas Soter”
Data : 2 august 2008
Bilete : am

Trupa : Iron Maiden
Locaţia : Stadionul Cotroceni
Data : 4 august 2008
Bilete : gazon A all the way!

UPDATE!

Trupa : Jean Michel Jarre
Locația : Polivalentă
Data : 10 noiembrie 2008
Bilete : n-am încă

Care vine, și unde? :D

Mai știți concerte mișto?

Carpatic

Colegul meu, Danny, a împlinit o anume vârstă (la mulţi ani, stimabile!) şi s-a gândit să ne scoată din oraş. A fost foarte, foarte mişto, ceva de care chiar aveam nevoie. Şi au ieşit şi nişte fotografii drăguţe, care sper să vă placă.

Iniţial vroiam să povestesc în detaliu, dar cred că mai bine las fotografiile să vorbească şi dau doar câteva amănunte…

Plaiul Foii

Plaiul Foii (504)

Plaiul Foii e o vale superbă, aflată la câţiva kilometri de Zărneşti, lângă Braşov.

Chiar la poalele Pietrei Craiului, lumina cade într-un anume fel peste tot verdele din împrejurimi, şi sunt momente în care crezi că munţii care te găzduiesc au o aură anume.

Continue Reading »