Blogul lui Viorel

Deziderat

Tu cum îţi propui să devii învingător? Şi să ai o mentalitate ca atare?

Eşti conştient că fără pasiune, nimic nu iese cum trebuie sau cum ar fi putut să iasă şi nimic n-are rost?

Ai ferma convingere că dacă te dezvolţi pe tine ca individ, dacă te ocupi de educaţie (în şcoală sau pe cont propriu), dacă îţi faci personal branding şi ajungi în felul ăsta să te cunoşti mai bine, vei reuşi să nu mai tratezi marile puncte de cotitură în viaţă altfel? Şi că vei avea mai mult succes să treci peste probleme şi momente care te pot dărâma altfel?

Ştii că sunt oameni pregătiţi să te ajute când ai nevoie? Şi ştii că viaţa de fapt nu e un şir de deadline-uri şi checkpoint-uri, ci drumul, linia curbă care le leagă?

Lucruri concrete

Atunci când Tudor mi-a spus că, pe lângă alte decizii importante luate în ultima vreme, s-a hotărât să reia activitatea de predare, primul instinct a fost să-l întreb “de ce?”…

Apoi mi-am dat seama că fără oameni ca el, care îşi rup din timp pe bani mai puţini să dea şi altora ocazia să cunoască lucrurile în care el se poate lăuda că e specialist, lucrurile ar stagna îngrozitor.

Tudor a predat Java la Academia CISCO din ASE câţiva ani. Acum s-a reprofilat pe JavaScript şi PHP, şi predă la Line Education Center.

Dacă aveţi vreodată nevoie de cursuri de programare web la nivel accesibil (aproape) oricui, el e omul pe care-l recomand.

Şi dacă vreunul din voi e hotărât să termine cursurile de .NET la LEC, să-şi facă timp să trimită un CV pe dotnet@viorelmocanu.ro!

LATER EDIT :

Spuneţi DA! prosperităţii economice a româniei. Luaţi bilete la Metallica pensionarilor!

Pupă-ţi prietena-n parc acum! Întreabă-mă cum!

Donează un bilet la concertul metallica în perioada următoare asociaţiei tale de locatari şi vei primi în schimb linişte şi pace de fiecare dată când vei trece prin parc.

În plus, ştiai că anual sute de mii de vizoare din toată ţara sunt violate la modul cel mai barbar de pensionari care au epuziat toate telenovelele de pe acasă? Cumpără-i unui pensionar în perioada următoare un bilet la concertul Metallica şi salvează astăzi vizoarele de la extincţie!

* O campanie socială de informare şi eliberare a tinerilor lucrători de povara indexărilor electorale de pensii peste inflaţie.

via Radu

După cum speram aici, Metallica au confirmat concertul din România, după cum ne spune Hotnews în articolul de astăzi.

Deci o să ajung la DOUĂ concerte Metallica anul ăsta!

Am făcut update la lista concertelor de vara asta. Abia aştept!

Staţi cu ochii pe MyTicket şi pe Diverta! Sâmbătă se pun în vânzare online şi luni “pe viu”.

Cică s-a confirmat.

Cypress Hill completează o vară fuarte tare.

Calendarul meu de până acum:

P.S.

Acum câţiva ani, dacă îmi spunea cineva că o să apuc să văd nume ca Prodigy, Europe, Faithless, Muse, Iron Maiden, Metallica, Def Leppard, Whitesnake, Deep Purple, Leonard Cohen, Rolling Stones, Judas Priest sau Cypress Hill îi spuneam că visează foarte frumos şi îi răspundeam că mă mulţumesc cu Iris, Luna Amară şi în cele mai ude vise, Metallica oriunde prin Europa.

Şi chiar dacă nu mă pasionează prea tare Lenny Kravitz, Kylie Minogue, Manic Street Preachers, Alphaville, Demis Russos sau Nelly Furtado, se pare că industria românească de showmaking se maturizează şi începe să prindă curaj şi contracte interesante.

La mai mare şi mai bine, atât le (şi ne) doresc. Nu de-alta, dar am fost şi spectator şi presă şi organizator la diverse concerte, şi a fost cam jale ce s-a întâmplat. Sper să înveţe toată lumea din greşeli.

Pe scurt:

• IE8 beta download. Singurul browser care a reuşit să iasă perfect din Acid test. Asta înseamnă box model serios, clipping şi layering logic şi în general rai pentru developerii CSS. De fapt, IE8 se pare că e la fel de varză ca predecesorii, şi de fapt nu trece Acid2. Ce să mai vorbim de Acid3… via
• Pe lângă nişte filme extraordinare (probabil cel mai bine investit timp online de văzut filme), TED.com se pare că a avut şi nişte probleme, de care i-a păsat abia după câteva zile. Se întâmplă şi pe la case mai mari, deci…
• Suntem puţin atenţi şi observăm de la prieteni şi foşti colegi cum merge industria. Cu lux de amănunte chiar. Orice asemănare e pur voită.
• Dacă toată lumea ar iubi detaliile (şi ar lucra propunerile iniţiale de design cu gray boxes şi chestii nefinisate, pentru ca pe parcurs să cizeleze şi să perfecţioneze elementele de interfaţă), lumea web design-ului ar fi mai bună. Dacă lumea s-ar dedica studiilor de creativitate şi ar da frâu liber imaginaţiei operaţionale (şi nu numai), lumea web design-ului ar fi perfectă.

Şi cireaşa: aşteptaţi-vă la lansări şi anunţuri zilele astea. Definitivăm chestiuni legale şi probleme de marketing şi punem pe tavă câteva chestii mişto.

Ahem.

Sunt fan Metallica. De MULT timp.

Sunt fan Maiden. De aproape la fel de mult timp.

Ne pregătim de nişte seri orgasmice, pe 29 iulie la Metallica şi pe 4 august la Iron Maiden.

Abia aştept!

___

Edit:

Sunt şanse să fie praf în ochi. Din nou.

Ce rahat…

___

Edit 2:

Aflu că şi Judas Priest ne vor rocări pe 11 iulie. La B’estFest. Fuck it, I love hot summers!

___

Edit 3:

Până la urmă vin! Abia aştept!

E timpul pentru puţin shameless self promotion™ (îmi amintesc că folosea Deea termenul acum 5-6 ani, pe anumite forumuri ).

Am apucat să mă caut pe Google.

Blogul ăsta abia dacă are două luni, dar am avut contact cu blogging-ul încă de pe vremea când îmi plăcea să-i spun “jurnal”, după denumirea de pe deviantART. Am scris şi m-am scris acolo de o groază de ori, şi mi-e şi frică să mă apuc să recitesc însemnările trecute.

Pentru că pe lângă destul de frecventele gafe, puerilisme şi chestii jenante, caracteristice oricărei retrospecţii şi treceri a timpului care te umple de experienţă şi de un control din ce în ce mai mare asupra a ce e cu adevărat real şi valabil… ei bine, cred că m-aş simţi mai curajos ca acum, sau mai adânc decât m-am autoeducat să fiu între timp. Am spus lucruri admirabile, am lansat idei interesante de care simt că acum n-aş mai fi în stare. Şi uite aşa constat că tot ce auzisem de pe la ăi bătrâni se confirmă. Oamenilor le e din ce în ce mai frică să fie liberi pe măsură ce cresc în vârstă.

Şi orice privare de libertate - cu atât mai mult cu cât sursa iniţiativei e propria persoană - duce la rezultate etice catastrofale.

Frica şi lenea sunt cele mai mari tare ale noului mileniu.

…aşa cum spune un personaj în filmul lui Linklater, Waking Life… (recomandare călduroasă pentru artiştii şi filosofii din voi)

Mai săpând puţin prin rezultatele căutării numelui meu pe net, pe lângă multele însemnări despre un baschetbalist omonim destul de priceput, găsesc ceva ce nici nu mai ştiam că există… Un blog de-al meu din 2004, făcut pe weblog.ro. Blog cu două însemnări în care vorbesc de frustrările pre-Bacalaureat sau de diverse probleme apărute cu oameni pe care-i cunosc. Pompos şi lacrimogen. Bleah!…

Cert e că-s blogger vechi, ăi!

Şi cert e că Octavian o să mă lase să-i învăţ fetiţa să-şi bage picioarele în job. Şi typography. Cu cea mai mare plăcere!

Teatrul ACT

Vreau să învăţ din nou să merg constant la teatru.

Vreau să simt din nou că încep să-l simt, să-l apropii, să-l ataşez mie însumi cumva, ca o extensie senzorială. Aşa cum simţeam acum un an sau doi.

De departe, cel mai bun din Bucureşti mi se pare Teatrul ACT. Deşi au existat iniţiative inedite şi ieşite din comun, ca teatrul în maşină sau în poduri de case, pentru audienţe selectate pe sprânceană (iniţiative de care am auzit prin prieteni de la arte în general), cel mai primitor şi mai puternic mi s-a părut ACT. Conexiunea pe care ţi-o creează cu actorii şi felul în care aceştia ştiu să profite de apropierea faţă de public prin implicare directă sau subtilităţi contextuale imposibil de redat “de departe” e extraordinară. Şi e greu de înţeles tot ce-am zis până acum până nu vezi o piesă bună acolo prima dată.

Şi ACT nu duce în nici un caz lipsă de piese bune. Vă spune asta un om care în precedentele două stagiuni a devorat tot ce-a avut ACT-ul de oferit în materie de piese de teatru (recunosc, event-urile muzicale şi de dezbatere nu m-au atras aşa tare). Sunt piese pe care le-am văzut de 3-4 ori, şi sunt convins că o să le mai revăd cândva, stagiunea asta. Spre exemplu, mi-au plăcut în mod deosebit 4:48 Psychosis de Sarah Kane (care nu mai rulează, din păcate), American Buffallo de David Mamet şi Ultima bandă a lui Krapp, de Samuel Beckett.
Continue Reading »