* You are viewing the archive for the ‘Românisme’ Category
Am fost expus destul de mult în ultima vreme la (sub)cultura urbană a Bucureştiului de azi. Mult, mult mai mult ca de obicei. Drept urmare, au început să-mi vină idei. Pe lângă obişnuitele organe genitale abuzate şi nervi efervescenţi făcuţi grămadă, mi-au venit şi - ţineţi-vă bine! - idei de biznis! 
Aşadar, am plănuit să devin multimiliardar în ioroi cu următorul plan de afaceri:
Continue Reading »
Iar nu pot dormi, iar am avut un proiect de finisat (da, sunt perfecţionist, şi n-am planuri să plec din oraş de Paşte, deci ieri azi dorm toată ziua). Însă am dat peste ceva care m-a făcut să nu simt că e 6 dimineaţa după o zi plină.
Nu ştiu dacă aveţi feed-ul lui Jon Tan în reader, dar dacă aveţi tangenţe cu Web-ul, aţi face bine să-l băgaţi.
Dacă v-aţi surprins vreodată gândindu-vă ce hal de timp pierdut mai sunt şi serviciile gen Twitter, Flickr, Tumblr, Ma.gnolia, Technorati sau altele, ei bine, e momentul să vă corectaţi opinia. Tan şi Gibbins au produs poate primul site construit în jurul prezenţei online a unei persoane, şi nu menit s-o înlocuiască. DennaJones.com e printre primele site-uri care foloseşte eficient întregul trend Web2.0 pentru a produce şi integra dinamic orice fel de conţinut e nevoie într-un website personal.
Citind articolul în care Tan descrie site-ul, şi dând 2-3 click-uri prin site, am avut revelaţie după revelaţie. Şi chiar dacă nu e perfect, site-ul se apropie de definiţia din dicţionar mai mult decât multe altele pe care le-am văzut în ultima vreme. Şi va trebui să mă credeţi pe cuvânt - am ocazia să văd multe. Plecând de la majoritatea serviciilor relevante pentru definirea unei personalităţi strict online a artistei Denna Jones, Tan şi Gibbins aproape că n-au uitat nici un detaliu - design inspirat, semi-lichid, tipografie modernă, URL-uri care chiar spun ceva, progressive enhancement pentru JavaScript, cod HTML şi CSS valid şi accesibil, folosirea de Microformats, şi o întreagă panoplie de resurse utile pentru accesibilitate.
Şi pentru că suntem o lume a contrastelor, şi schimbările ne definesc fundamental existenţa, vreau să vă duc din extaz în agonie. Sau mai degrabă din revelaţie într-o realitate în care ne-am obişnuit să fim pasivi.
Aşa cum Tudor o spune foarte inspirat, România e plină e programatori de duminică în ale căror site-uri apar titluri de genul “cel mai *introduceţi adjectiv de laudă aici* site/aplicaţie de pe piaţă”.
Stimabilul Sârbu, omul din spatele unei platforme de magazin online care beneficiază de securitatea şi integritatea unei curve de regiment, se erijează în expert de securitate, audităndu-şi propriul produs şi - atenţie! - găsind chiar câteva găuri. Nu spui de care.
Mai departe, tot el se atacă de parcă i-ar fi omorâtă singura sursă de venit şi începe disculpe lacrimogene şi atacuri primitive împotriva celui care ia arătat că lucrurile stau dezastruos de prost. În loc să-i cumpere un whiskey şi să-l întrebe de sănătate.
În mod cert însă, spre disperarea noastră a tuturor, domnul Lucian Sârbu nu e nici pe departe cel mai potrivit exemplu pentru stereotipul românesc al “programatorului de elită” care nu ştie să pună strip_tags() şi htmlentities() într-un amărât de formular, şi face greşeala asta pe toate site-urile care rulează pe “faimoasa” lui platformă.
Am impresia că dacă apelam la nişte băieţi din Regie se rezolva mai cu stil.
Acum câteva zile, la post-ul despre problemele pe care le-am avut cu service-ul DM.ro, a apărut un comentariu foarte… interesant, al unui stimabil domn care n-are altceva mai bun de făcut decât să “spele imaginea” firmelor la care a fost angajat. Dumnealui evaluează într-un stil extrem de afectat toată întâmplarea şi aduce aportul unei judecăţi de o valoare incomensurabilă.
E interesant de citit, e o optică pe care n-am mai întâlnit-o până acum, şi cred că vă puteţi trage singuri concluziile. Pe mine unul m-a convins.
Şi mai interesant e că apare după ce articolul respectiv a intrat şi încă este pe prima pagină într-un search Google cu keyword-ul DM.ro, după ce mi s-a înapoiat camera cu 45 de zile întârziere, după ce observaţia mea către OPC s-a soldat totuşi cu o vizită a inspectorilor la o lună după ce-a fost făcută, deci la mai mult de două luni după ce am lăsat camera în service, etc etc etc.
Nu răspund şi n-am răspuns în nici un fel ilustrului domn din motive cât se poate de evidente. 
Spre deosebire de stimabilul domn, eu chiar am lucruri de făcut cu timpul meu, am proiecte terminat şi “fufe” de fotografiat… ca sa parafrazez mirobolantul comentariu de mai jos.
Continue Reading »
Cine lucrează sau a avut vreodată tangenţă serioasă cu domeniul web design-ului şi development-ului în mod SIGUR a fost cândva martor la o frază similară cu motto-ul. E ceva de care pur şi simplu nu poţi scăpa.
În general oamenii sunt convinşi că saiturile astea sunt lucru banal, că oricine e-n stare să le scoată pe bandă rulantă fără probleme, că-s mai mult o joacă. Din păcate, convingerea s-a împământenit atât de tare încât acum - când posibilităţile de exprimare sunt aproape nelimitate, şi industria ar trebui să îşi ia voioasă avânt muncitoresc spre culmile gloriei financiare - şi de fapt nu se întâmplă altceva decât previzibilul : interesul există, dar nu e susţinut de absolut nimic. Nici de cunoştinţe minimale, nici de idei generale (ca să nu mai vorbim de planuri şi strategii bine puse la punct), şi nici de finanţe pe măsura aşteptărilor.
Cei care vor să îşi creeze prezenţă online habar n-au de cum se pune problema.
Continue Reading »
La Otopeni se spală bordurile cu săpun Palmolive AromaTherapy.
În toţi cei trei ani de când locuiesc în Bucureşti n-am mai văzut atât de mulţi poliţişti ca astăzi în centru. Cică-s mii, domnule, câtă frunză, câtă iarbă…
Cu toate astea, miliţienii cu burtă cică stau acasă şi urmăresc pasionaţi procesiunile la TV.
Bulevardele cu mai multe benzi pe sens sunt închise noaptea asta şi se circulă pe un singur sens pentru că în aceste momente se vopseşte asfaltul şi se marchează cel puţin 6 intersecţii cu “carouri”.
Maşinile parcate de-a-npulea pe lângă traseele oficiale or să fie şutite rapid. Partea proastă e că nu cred că au suficiente remorci. O soluţie ar fi să le pună unele peste altele, ca un turn babel pe fiecare bulivar.
Re A Te Be-ul o să fie de fapt Re A Se O Be-ul. Regia Autonomă de Stat şi Ocolit în Bucureşti.
Sepepiştii se distrează cu drifturi lejere şi umectează chiloţeii reporteriţelor doritoare.
Contractul cu Ford-ul a fost semnat acum câteva zeci de ore, şi în acest moment în faţa Căsuţei Poporului sunt parcate cam tot atâtea zeci de Forduleţe noi nouţe. Ce frumos din partea lor! Au vrut să ne dea o mânuţă de ajutor (american)!
Aeroporturile se închid şi pierd bani cu toptanul, dar compensează printr-un “plus de imagine“…
Companiile “low cost” îşi bagă banii la CEC şi stau pe eleroane o săptămână-două.
Mai toţi bugetarii liberi şi premieri care se dau cu curul de asfalt pe tema asta.
Hotelurile din Mamaia au oferte speciale. Hotelurile din Bucureşti se scaldă în bani.
Fetiţele nu se mai găsesc pe centură, că e naşpa acolo. Probabil că le mută lângă culoar, să fie mai la-ndemână.
Vagabonzii şi oamenii străzii sunt înghesuiţi în “centre de asistenţă socială“, unde-ar trebui să stea tot timpul, dar pe banii statului, şi cine-are bani de dat pe vagabonzi când trebuie să-şi ia ceas de-un milion de euro ca să facă impresie străinezilor?
Noţiunea de “hot dog” a căpătat valenţe volumetrice masive. Şi câinii vagabonzi au ajuns, ca prin minune, în locurile unde-ar trebui să stea. Chiar dacă acum sunt dispuşi în spaţiu în toate cele trei dimensiuni, nu doar în două.
Nimeni nu mai invaţă zilele astea. Ce păcat… atâta ştiinţă pierdută!
Feteasca, Pinot-ul şi Merlot-ul sunt scoase la rampă şi-au preţuri înmiite. Eu unul n-aş da paişpe milioane pe-o poşircă românească. Voi?
Dacă simţiţi miros de kerosen cu fasole sau vedeţi vreun ambalaj de McDonald’s planând printre norişori, să ştiţi că tocmai au luat prânzul vreun F-22.
Noua Dreaptă pun pariu că vrea să facă puţin skandemberg cu mâna lungă a legii americane, că e şi CIA şi FBI printre mioriţe.
Pâine şi circ, şi staţi acasă, mizerabililor, să nu faceţi praf pentru năsucurile oficiale, ce mama dracului!
Români, vi se pregăteşte ceva! Sper c-aveţi lubrifiantul la-ndemână!
Ieri am aflat că:
Ieri am avut mai multe drumuri de făcut, pe toate cu taxiul, din raţiuni obiective… Am mai apucat să prind şi eu pulsul Capitalei la ore de vârf, şi mi-am amintit de ce n-am dat banii pe maşină încă.
În mod normal, răspunsul ar fi “nimeni”.
Cu toate astea, întrebarea e uşor incompletă pentru a filtra strict Don Quijoţii.
Poate-ar trebui să fie ceva de genul…
…şi nu doar ca nişte respectabili consultanţi şi deontologi, cum ar fi de înţeles “într-o ţară normală“, ci drept promotori a pestilenţei comunistoide şi a regresului, din cele mai înalte ranguri ale tutelei universităţilor mioritice.
Idealul învăţământului e ştiut de orice elev în clasa-ntâia. Transmiterea cunoştinţelor de bază pentru împlinirea profesională şi un rol activ în societate decurge însă astăzi oricum, numai bine nu.
Discutam acum puţin timp pe blogul lui Scribu despre sistemul românesc în general, şi despre cât de important e să ai o diplomă amărâtă, cu care să-ţi înveseleşti ego-ul şi probabil părinţii, dar nu şi portmoneul sau CV-ul. Majoritatea oamenilor care se decid acum să aleagă facultăţi sunt, în naivitatea caracteristică (intactă datorită ignoranţei odraslelor şi tutorilor), convinşi fără drept de apel că vor ieşi exact ce le scrie pe patalama. Vorba aia, eşti Doctor dacă termini medicina!
Bună glumă, ştiu.
Colegii de suferinţă din Politehnică (da, mă refer la cei care copiază în draci ca să treacă de toate materiile alea inutile şi aberant de dificile) ştiu poate cel mai bine ce vreau să spun.
Pe scurt - până în liceu inclusiv îţi creează fundamente solide şi “multilateral dezvoltate”, astfel încât să-ţi faci o vagă idee despre ce-ţi place să faci cu viaţa ta mai departe, încercând din toate câte puţin.
După liceu, începe să se împută groaznic, şi cu excepţia facultăţilor vocaţionale (medicină, arte, poate) şi a celor hiperspecializate (limba chineză, sic!), cu toţii intră în sistem în genul cărnii macre din The Wall şi ies carne tocată mărunt - un amalgam incert de materie gri şi insipidă.
Sistemul dă greş în noutate şi actualitate, în practică şi în promovarea adevăratelor valori, a “best practices”. Mai grav - sunt facultăţi care nici măcar nu reuşesc să pună bazele!
Ghizii generaţiei din banii căreia vom mânca carne tocată la pensie flirtează cu viziuni idilice ale arhipotentei diplome placată cu aur de 24 de carate.
Diplomă care le face plozii sclipitori şi la fel de potenţi ca diploma plătită tocită pe băncile facultăţii.
Diplomă care valorează mai puţin decât o ceapă degerată în 90% din cazuri, şi care nu înseamnă nimic în ochii unui angajator care vrea rezultate şi muncă de la tine, nu aere de absolvent.
Şi sunt puţine domenii în care o diplomă românească poate să ateste cum trebuie profesionalismul de care se crede că ar trebui să dai dovadă. Deasemenea, sunt puţini angajatori serioşi care nu-ţi râd în faţă când le fâlfâi pe la nas patalamaua şi tu de fapt nu ştii nici măcar să faci chestiile de bază la un eventual job.
Dojo spunea acum ceva vreme de valoarea noastră reală. Pe care ne-o supralicităm, din câte susţine ea.
E mai bine, deci, să nu mai “băgăm botic” şi să “ne vedem de educaţie aşa cum este”, pierzând ani buni de perfecţionare profesională?
Cine ştie?
Şi mai ales - pe o notă strict personală… cui îi pasă?
Schimbări la nivelul profesorilor tineri care iau atitudine.
Am prieteni care încă rezistă la AC-ul Politehnicii şi spun că sunt exemplare rare, care încearcă din răsputeri să ia atitudine într-un fel sau altul. Oameni tineri, de ~30 de ani, buni profesionişti şi didacţi, care instigă cu orice ocazie pe care-o au la acţiune.
Momentan însă, sunt 1 la 100.
Schimbări la nivelul mentalităţilor pasive ale studenţilor.
DA, suntem obişnuiţi să ni se dea de-a gata, sau - mai grav - să nu comentăm când vedem nereguli.
Evident, schimbările încep cu noi.
Momentan însă, ne lovim de ziduri prea înalte, fără ecou.
Schimbări la nivelul strategiei generale.
Dacă sistemul ne forţează, măcar de nevoie, percutăm şi ne străduim mai tare.
Momentan însă, sunt prea mulţi oameni care trebuie în posturile care trebuie ca să se întâmple ceva deceniul ăsta.
Poate au generaţiile următoare mai mult noroc.
Citez comentariul scris la postul lui Scribu:
Daţi la ce vreţi voi, măi oameni buni. Dar atâta timp cât nu ştiţi deja ce vreţi când daţi admiterea, nu vă aşteptaţi să vă lumineze facultatea. Facultăţile din România sunt varză, cu foarte foarte puţine excepţii (vocaţionale, de obicei, deci dacă nu sunteţi convinşi că asta vreţi, oricum n-are rost să vă duceţi acolo).
Dacă mergeţi la ceva facil care să vă lase timp să exploraţi şi nu sunteţi delăsători şi comozi, totul o să se lege până la urmă. Din Politehnică nu ieşi în cei patru ani programaţi decât dacă ai premii serioase la naţionale la fizici şi matematici, dacă stai toată ziua să dibuieşti ce îţi cer profii ăia (în mare parte trecuţi de 70 de ani şi excesiv de idioţi sau stricţi), sau pur şi simplu îţi perfecţionezi rugăciunile şi tehnicile de copiere.
Either way, NU ai viaţă socială decât la nivel minim, şi NU poţi să ţii un serviciu serios in paralel. Cel puţin nu la Automatică şi Calculatoare…
Aveţi cu toţii impresia TOTAL GREŞITĂ că ce faci în facultate aia ieşi.
Ştiu arhitecţi care-s PM (project manageri) pe proiecte IT de milioane de dolari. Ştiu medicinişti dealeri auto. Ştiu aseişti designeri de succes. Ştiu oameni fără facultate care sunt recunoscuţi internaţional ca fiind guru în reţelistică.
NU VĂ BAZAŢI PE FACULTATE! Asta tot încerc să vă zic. DIPLOMA e un rahat, şi o să mai fie aşa până dispar profii care au acum monopolul peste întreg sistemul de învăţământ superior românesc.
Deal with it!
Deal with it, pentru că totul se reduce la pasiune şi la cum îţi învingi frica şi lenea! Lucru punctat excelent şi de Andrei.
______________
Now… back to work!
______________
P.S.
Acum văd că şi Vladimir Oane a scris ceva despre asta.
