Despărţirile adevărate
Am scris şi-am şters postul ăsta de vreo trei ori în decurs de două zile. Nu pentru că aş fi indecis, ci pentru că am realizat progresiv că greşeam de fiecare dată când îl începeam.
Despărţirile adevărate nu sunt cele podidite de lacrimi. Niciodată, în momentul rupturii, nu se întâmplă cu adevărat să vrei să faci altceva decât să… aştepţi inevitabilul.
Despărţirile adevărate au o aură pasivă, incertă, tranzitorie. Pentru că ştii că dacă ceva face parte din tine, nu poate dispărea, nu se poate descompune ca urmare a unei despărţiri. Nimic din ce ai cu adevărat în tine nu poţi pur şi simplu să pierzi. Nimic esenţial nu se pierde aşa uşor.
Nici un mit androginic nu poate crea iluzia că existenţa e imposibilă fără legătură permanentă şi nemijlocită cu altceva sau altcineva, oricât de mult am încerca să ne minţim că avem idealuri înalte şi inimi încărcate cu iubire şi afecţiune.
Sunt momente în viaţă în care angoasele, frustrările, greutăţile şi faptul că pur şi simplu eşti om sufocă şi îneacă tot ce e mai bun în fiecare din noi. Despărţirile însă nu pot îneca nimic din ce ai certitudinea că este şi rămâne acolo. Dacă se întâmplă să răbufneşti emoţional, nu o faci pentru viitor, pentru că ai rămâne fără un agregat al fiinţei tale. Ci pentru prezent. Doar prezentul poate fi ambiguu şi delirant, şi doar prezentul tranşează durerea unei despărţiri.
E timp de toate astăzi. Poate că tocmai asta e problema.
Cu toate astea, de oricine şi orice te-ai despărţi, chiar dacă ţi se pare că nu mai ai pentru ce să te trezeşti dimineaţa şi vidul din tine urlă la zei pentru îndurare, faptul că ceva a fost, că a existat şi că a ocupat loc în timp şi spaţiu lângă tine înseamnă că se poate. Şi dacă se poate, dacă voinţa ta e suficient de mare, se va mai putea o dată. Şi de oricâte ori vrei.
Ce vreau de fapt să spun e că admir până la Dumnezeu şi-napoi oamenii care se despart de ţară cu greutate şi dor - nu pentru cineva anume, ci pentru ţară în sine.
Ligia said:
Sep 01, 08 at 2:41 pmRevederi.
Viorel Mocanu said:
Sep 01, 08 at 4:45 pmSimți că ar fi fost nevoie să menționez că ești modelul acestei fotografii?
Da. Revederi. Cândva…
Ligia said:
Sep 01, 08 at 5:28 pmNu. Dar ma simt mandra pentru cat de frumos am aranjat painea fierbinte
Viorel Mocanu said:
Sep 01, 08 at 9:03 pmTrue…
anonim said:
Sep 02, 08 at 11:17 amAi un blog foarte bun!
Viorel Mocanu said:
Sep 02, 08 at 11:48 amMerci frumos!
eroare cu premeditare said:
Sep 21, 08 at 9:42 amAs incerca sa eludez inspirat banalitatile dar nu cred ca o sa reusesc asa ca o sa spun ce am de zis plain and simple. Am ajuns aici pentru ca ai spus ceva extrem de relevant pentru mine, intr-un comment la eloa. Suficient de relevant ca sa vreau sa vad daca existi undeva si daca mai spui si alte lucruri. Intr-un fel iti multumesc pentru postul asta, pentru idee, pentru forma lor impecabila si pentru vaga usurare datorata ingemanarii univiteline cu ce mi se intampla acum. As vrea sa pot traduce asta in cuvinte dar el imi stie blogul si atunci nu pot sa risc sa isi aminteasca intr-o zi, intamplator, de asta si sa citeasca (dintr-o perfida curiozitate). Da, as putea sa fac altul. Dar povestea a inceput cu el si unicul motiv pentru care nu sterg totul e ca inca tin la mozaicul de idei de acolo, prea criptic in general (din acelasi motiv de mai sus). Ce vroiam sa spun? Imi face bine sa vad si pe altcineva cu o dialectica impecabila, cu toate sinapsele la purtator si cu interese apropiate de ale lui, fiindca il vroiam mult si fiindca am, evident, impresia ca n-o sa mai gasesc niciodata pe cineva asa. Iar daca ai sti istoria pe de-a-ntregul, te-ar umfla rasul. Scuza-ma, ma simt mizerabil si nu ma pot opri din scris odata ce incep. Raspund si la asl-uri de doua zile incoace. Evident o sa mai vin aici dar o sa tac, civilizat.
Barcelona! | Blogul lui Viorel said:
Nov 13, 08 at 4:33 pm[...] să mă mut definitiv altundeva. Nu neapărat pentru că mi-ar fi teamă că ajung ca Radu, căruia dorul de ţară şi de (aproape) tot ce-nseamnă ea îi mănâncă nopţile şi-l răcesc interior, ci [...]
ina bixade said:
Dec 09, 08 at 2:05 amFoarte frumos ti-ai pus in cuvinte gindurile…Eu am plecat din Romania cu bucurie:) nu am simtit o despartire ci o eliberare si o frumoasa provocare, nu mi-e dor de Romania, dupa 10 ani de US, aici simt ca sint acasa…dar sint oameni care nu se acomodeaza, care inca viseaza sa revina in Romania intr-o buna zi…eu simt altfel, vreau sa-mi traiesc, nu numai tineretea frumoasa aici, dar si batrinetile:) deci depinde de fiecare… good bye!!!
Viorel Mocanu said:
Dec 09, 08 at 10:04 amMulţumesc de comentariu şi de aprecieri…
Cât despre a simţi altfel… fiecare din noi simte altfel, nu e nimic ieşit din comun în privinţa asta. Pentru fiecare din noi sunt alte despărţiri importante…