Blogul lui Viorel

Aţi observat vreodată câte idei mişto vă vin stând pur şi simplu pe budă?

Nu, serios. La mine unul se manifestă un fenomen foarte interesant şi de care uit de fiecare dată când am nevoie de el.

Nu ştiu dacă e doar schimbarea mediului sau dacă se adaugă detensionarea, deconectarea sau mai ştiu eu ce, dar e o metaforă bună pentru perspectivă. Nu râdeţi!

A nu vedea pădurea de copaci, a nu evalua o situaţie decât ca implicaţii locale, nu globale - ăsta e unul din efectele lipsei de perspectivă. Şi se întâmplă adeseori ca subconştientul să aibă în mod arbitrar nevoie de o pauză, de o ieşire din rutină, şi asta nu neapărat pentru că te-ai plictisit făcând acelaşi lucru (poate că-ţi place, de exemplu) ci pur şi simplu pentru că are nevoie de mai multe informaţii colectate în mod pasiv despre subiect. Are nevoie să facă sinapse, să lege conceptele, să varieze metodele, să mărească numărul de biţi pentru criptare în format propriu, ca să zic aşa.

Da, ideea să scriu despre asta mi-a venit pe budă. Şi nu pentru că nu mai am altceva de zis (am vreo 12 de înscrieri în Drafts), ci pentru că mi s-a părut interesant să o spun acum.

Şi aici ajungem la o a doua metaforă a ideilor pe budă - fii expeditiv!

Asta apropo de time management, de care a vorbit şi Filip acum ceva vreme, şi de priorităţi.

Dacă ceva nu suferă amânare, fă-o ACUM! Dacă ai în faţă un obstacol greu şi câteva mai uşoare, depăşeşte-l întâi pe cel greu. Dacă trebuie, TREBUIE! Şi merită! De asta n-ai cum să-ţi dai seama decât după, şi deci e nevoie de un efort de voinţă.

Partea proastă cu paragraful ăsta parcă scos dintr-un “manual care te învaţă să respiri de personal training” e că mai sunt oameni - ca mine - care în general fac cu o scârbă indescriptibilă chestii care nu le plac. Sau nu le fac deloc. O fi hedonism răsfăţat, o fi lene superioară. Habar n-am. Cert e că eforturile de voinţă pentru mine au roade imens de mari şi de vizibile când se îndreaptă spre ceva ce-mi place, şi sunt inexistente sau destul de “obosite” când vine vorba de orice altceva. Asta e, ăsta-s eu.

Am reuşit pe alocuri să fac să-mi placă nişte lucruri despre care nu mă gândeam că e posibil. Spre exemplu iubesc gătitul când e pentru musafiri (când gătesc pentru mine mi-e lene), şi nu ştiu dacă am experienţa stimabilului picsel, da’ le am şi eu cât de cât. Transformarea asta a început acum trei ani, când m-am mutat definitiv în Bucureşti. (mai multe despre reţetele proprii în posturi viitoare)

Gătitul a fost dragoste la prima vedere, împotriva tuturor pronosticurilor.

Dar ce te faci cu restul?

Cum “ajungi să-ţi placă” un lucru dacă deja a intrat într-o rutină forţată, sau e pe cale să facă asta?

TU cum te motivezi?

Şi pentru că am reuşit să trec de la budă la mâncare, vreau să mai spun că încep să fraternizez şi eu cu marele meu prieten, Tudor (courtesy of Octavian™), amator profesionist şi fin cunoscător în ale brainstorming-ului.

Fotografiile sunt făcute pe vremea când lucram la new media, şi când învăţam să ne obişnuim cu noul sediu.