M-am decis să vă scriu…
După o noapte nedormită, lucrurile pot fi deja privite în cu totul altă lumină.
După trei, totul devine fundamental altceva.
M-am decis să vă scriu despre lucruri ieşite din comun, să spun ce se spune rar sau deloc, să ating feţe nevăzute sau obscure ale unor realităţi cu care intru des în contact. Şi pentru asta, cred că va trebui să mă abţin de la cotidian, şi să mă gândesc de două ori înainte de a încerca să scriu zilnic sau cu o constanţă hotărâtă. Ştiu la fel de bine ca orice blogger care a citit câte ceva despre asta că dacă nu scrii constant, cititorii devin reticenţi în consumarea conţinutului fiindcă dai impresia fie de inconsecvenţă, fie că digeri prea apăsat şi filtrezi prea personal lucrurile pe care le spui, fie că îţi pasă prea puţin despre ce le scrii. Ori niciuna din ipotezele astea nu e validă.
Cu toate astea, prefer să ştiu că blogul meu are 100 de posturi pe an, care reuşesc să spună o poveste, decât 600 care n-au decât rol de constatare sau de judecată de valoare fără prea mari explicaţii.
De aici se poate subînţelege, aşadar, faptul că prefer să scriu despre “mondenităţi” care au sau vor avea cu adevărat un impact serios asupra noastră, a tuturor.
Exemple
Spre exemplu, n-o să vă povestesc în fiecare zi că am terminat Crysis şi e destul de mişto.
Sau că hobby-ul scumpului nostru primar nu mai e geometria bordurilor din tranşeele străzile bucureştene, ci cum să schimbe mai repede (cât timp mai are mandat) toţi stâlpii de iluminat, al căror unic furnizor e Luxten.
Sau n-o să vă menţionez de faptul că ţinem morţiş să facem lucruri prin care ne demonstrăm (pe lângă lipsa de originalitate) capacitatea de a profita de alţii. De parcă episoadele eBay n-au fost şi nu sunt de ajuns…
Sau n-o să vă spun că site-ul ăsta de căcat a avut parte de atenţia unor băieţi deştepţi care au pus la punct un cheating tool.
Sau că oamenii mor pe capete fiindcă n-avem salvări şi trafic şi dracu’ mai ştie ce.
Sau că există agenţii de publicitate unde lumea se distrează foarte foarte mişto.
Sau că femeile, aceste fiinţe adorabile despre care vom vorbi în curând, au un mod mai special de a interpreta şi de a potenţa discuţiile la telefon.
N-o să vă vorbesc despre asta… decât foarte rar. Atunci când merită.
Revenind…
Gândind în perspectivă, noua versiune de HTML (şi anume 5) mi se pare ceva care merită explorat. Maturitatea e greu de atins, dar discuţiile sunt interesante. Limbajele formale sunt fără îndoială baza interacţiunii universale între dispozitivele moderne şi viitoare, şi sunt foarte curios ce-o să iasă, dacă or să ajungă stimabilii la un acord în cele din urmă. Aşteptăm şi CSS3, cândva, mileniul ăsta.
Tot în perspectivă, îmbătrânim frumos doar dacă rămânem mereu curioşi.
Nu curioşi ca Jeleasca, curioşi în sensul bun al cuvântului, aşa cum explică Seth Godin într-un interviu.
Concluzie
Azi vroiam să pot scrie despre altele. Azi vroiam să fiu adânc.
Eh, data viitoare…



Lulu said:
Jan 24, 08 at 2:54 pmScrii maine? ;;)
Radul said:
Jan 25, 08 at 1:09 ampfoai băi, tu te iei de cei de teapa MegaLuminatuluiBlogger al României cu posturi multe şi degeaba?! Tupeistu dreacu.
Fata cea mică a Preşedintelui lucrează la Luxten.
S-avem pardon, că salvari sunt. Personal să le opereze nu prea avem.
În rest, Foaie verde, mătrăgună/să-i futem pe toţi în gură.
Iulia said:
Jan 25, 08 at 6:27 pmLucrurile spuse, scrise, amintite, invatate, auzite, cantate, etc foarte rar sunt de fapt cele care merita cel mai putin. De ce? Pentru ca nimeni nu este atat de interesat de ele incat sa le acceseze tot timpul;
Ceea ce este cu adevarat important este intotdeauna ceea ce tii cel mai aproape, ceea ce pui si la dispozitia celorlalti, ca sa se bucure, sau pastrezi pentru tine pentru ca amintirea lui iti face bine.
Ceea ce este important intr-o zi, este important toate zilele. De la partea bazala a piramidei lui Maslow pana in varf - lucrurile importante sunt aliniate intr-o ordine ierarhica. Absenta unuia o poti suplini intr-un fel sau altul, absenta tuturor, niciodata.
“Rar” este cuvantul magic in postul tau. Crezi ca daca faci un sumar al “celor mai marcante” evenimente din ultimul timp, ne edifici, pe noi cei care avem hobby-uri,reactii zilnice, idiosincrazii, manifestari comune? Crezi ca daca te-ai decis sa ne scrii, vei reusi astfel, cu neprevazutul tau, sa ne scoti din marea de ignoranta si ordinaritate care ne traverseaza existentele ?
Exemplificarile tale, cu trimiteri intr-un loc sau altul,nu au un impact mai mare decat cel al stirilor de la ora 5.Motivul e simplu: ambele sunt caracterizate de efemeritate.
Daca tu te-ai decis sa ne scrii, sa scrii despre lucrurile care merita, AZI si nu in oricare alta zi, nu inseamna ca ziua asta nenorocita sau frumoasa, a devenit dintr-o data speciala. Daca ai scrie in fiecare zi, sistematic, despre orice fel de proiect al tau, daca eforturile tale ar transpira prin randurile cotidiene, atunci ai fi, pentru mine cel putin, mult mai merituos decat esti acum, AZI, cand te-ai decis sa ne scrii.
Toate bune!
Tibi said:
Jan 25, 08 at 8:39 pmNu le am cu blogul…Cunosc doar pe stimabilul’ care scrie pe aici…Scrie f interesant si in stilul lui caracteristic:d.Toata stima pt el.
In mod normal nu ar trebuii sa comentez la chestia asta pt nu am cum sa nu fiu subiectiv da totusi e la moda subiectul si de plictiseala as putea sa imi rapesc cateva minute sa scriu ceva k sa ma injure lumea..
Toate bune si frumoase pana la partea cu oamenii mor pe capete k nu sunt salvari…
As vrea sa intreb daca acum 1000 de ani nu se murea,acum 100 acum 10…se murea k erau salvari k nu erau…si chiar dk o sa fie zeci sute mii tot o sa moara..
De ce?Simplu…. pt omul NU ESTE NEMURITOR.Dk te iei dupa presa si orice om in clipa in care are nevoie de ajutor ar trebuii sa ajungi acolo imediat si chiar dk ajungi ffff repede,ceea ce in mod normal deocamdata nu se poate k teleportarea nu s-a inventat,lui tot o vecie ii se pare k a astept.
Dk e sa o luam asa ar trebuii k langa fiecare om sa fie o salvare dotata cu tot ….nu stai k nu ajunge k pe urma zice tata Leana’a k nu l-a resuscita k a vazut ea pe discovery’ si in seriale la tv k toti scapa….
Deci un mini spital langa fiecare om dotat cu tot personalul de la femeie de servici pana la neurochirug si preot k sa poate sa fie si impartasit muribundul….
Asa k sa asteptam timpul sa ne facem toti doctori sau sa incepem sa gadim rational si nu ne mai luam numai dupa ce spune mas media,ce apare la tv,in seriale si pe discovery.
La sfarsit de spovedanie vreau sa spun k intodeauna adevarul e la mijloc k si in unele cazuri mor oameni cu zile din vina doctorilor,salvarilor putine,lente,indolentei nesimtirii..personalului medical da nu numai ASTA E CAUZA.
Viorel Mocanu said:
Jan 25, 08 at 8:51 pmTibane, categoric de acord cu tine.
Merci de comentariu!