Blogul lui Viorel

E timpul pentru puţin shameless self promotion™ (îmi amintesc că folosea Deea termenul acum 5-6 ani, pe anumite forumuri ).

Am apucat să mă caut pe Google.

Blogul ăsta abia dacă are două luni, dar am avut contact cu blogging-ul încă de pe vremea când îmi plăcea să-i spun “jurnal”, după denumirea de pe deviantART. Am scris şi m-am scris acolo de o groază de ori, şi mi-e şi frică să mă apuc să recitesc însemnările trecute.

Pentru că pe lângă destul de frecventele gafe, puerilisme şi chestii jenante, caracteristice oricărei retrospecţii şi treceri a timpului care te umple de experienţă şi de un control din ce în ce mai mare asupra a ce e cu adevărat real şi valabil… ei bine, cred că m-aş simţi mai curajos ca acum, sau mai adânc decât m-am autoeducat să fiu între timp. Am spus lucruri admirabile, am lansat idei interesante de care simt că acum n-aş mai fi în stare. Şi uite aşa constat că tot ce auzisem de pe la ăi bătrâni se confirmă. Oamenilor le e din ce în ce mai frică să fie liberi pe măsură ce cresc în vârstă.

Şi orice privare de libertate - cu atât mai mult cu cât sursa iniţiativei e propria persoană - duce la rezultate etice catastrofale.

Frica şi lenea sunt cele mai mari tare ale noului mileniu.

…aşa cum spune un personaj în filmul lui Linklater, Waking Life… (recomandare călduroasă pentru artiştii şi filosofii din voi)

Mai săpând puţin prin rezultatele căutării numelui meu pe net, pe lângă multele însemnări despre un baschetbalist omonim destul de priceput, găsesc ceva ce nici nu mai ştiam că există… Un blog de-al meu din 2004, făcut pe weblog.ro. Blog cu două însemnări în care vorbesc de frustrările pre-Bacalaureat sau de diverse probleme apărute cu oameni pe care-i cunosc. Pompos şi lacrimogen. Bleah!…

Cert e că-s blogger vechi, ăi!

Şi cert e că Octavian o să mă lase să-i învăţ fetiţa să-şi bage picioarele în job. Şi typography. Cu cea mai mare plăcere!