Blogul lui Viorel

Sunt într-o perioadă extrem de activă, profesional vorbind. Sunt o grămadă de proiecte la orizont, majoritatea fiind planificate mai de mult şi făcându-şi apariţia acum, pe nepusă masă. C-aşa-i în tenis.

Nu mă plâng însă. I love my job. Şi detaliile ca orele de lucru, numărul mare de task-uri de rezolvat simultan şi tot restul parametrilor care în teorie mi-ar pune beţe-n roate nu fac decât să mă motiveze şi mai tare. Cert e că, totuşi, mai sunt momente în care simt că e nevoie de-o pauză, şi de cele mai multe ori nu mi-o refuz.

Am avut ocazia să mă deconectez de câteva ori ieşind din oraş, mai pe la mare, mai pe la munte, mai pe la grătar, şi în curând voi pleca şi din ţară pentru ceva vreme, ca să marchez un an de lucru intens cu o pauză - sper eu - binemeritată…

Am început cum se cuvine sezonul, şi de 1 Mai m-am avântat muncitoreşte pe plaiuri carpatine, să fac cunoştinţă din nou cu stimabilul Jack în vârf de munte, unde beţiile sunt mai aprige şi mai neaoşe ca nicăieri. Am bătut muntele-n lung şi-n lat, şi-am urlat la lună ca lupii pe drumul spre casă, luminat decât de nişte stele adormite şi de o bucată de caşcaval palid şi morocănos. Plaiul Foii e un loc de vis, şi vi-l recomand din toată inima când aveţi ocazia să mai depăşiţi Râşnovul în escapadele prin ţară.

Vama Veche era tristă şi fără vlagă atunci când i-am mirosit eu algele. Era gri şi egală cu ea însăşi de la cap la coadă. Era vânt şi frig, plin de alcoolici profesionişti şi cocalari atroce, nu de teribiliştii ameţiţi cu care ne-am obişnuit cu toţii. Mult mai linişte ca de obicei. Asta, cred… liniştea asta a fost singurul lucru care m-a frapat şi care mi-a displăcut în Vamă. Şi din noaptea aia dementă de Mai în care-am condus mai mult decât am stat, n-am mai vrut să văd ce-a rămas în urma noastră acolo.

Acum ceva mai mult timp am scăpat şi spre Costineşti, să-mi fac pelerinajul anual în White Horse. Am găsit un Costineşti murdar şi tânăr. Aşa cum, dealtfel, mă aşteptam. Muzica bună şi atmosfera de la orele târzii au salvat însă situaţia, chiar dacă am reuşit să mă ard copios la soare, uitând să folosesc crema de plajă, aşa cum fac de obicei. Nu ştiu dacă aş refuza să îndur toate supliciile unei staţiuni în cădere liberă, dacă localul ăla cu atâtea amintiri şi prietenii legate ar rămâne în picioare. E ciudat, n-am mai simţit aşa ceva pentru alt loc, oricât de bine m-aş fi simţit acolo. Must be the people.

Week-end-ul petrecut la grătar de curând s-a lăsat (ca mai toate week-end-urile în care nu dorm sau citesc sau mă joc sau beau în Bucureşti) şi cu fotografii. Şi nu orice fel de fotografii, ci chiar unele care-au contribuit vizual la un Drive Test. Bobby a avut plăcerea să folosească Citroen-ul C4 Picasso luat în teste pentru a ne căra bagajele spre Breaza, unde-am zăcut şi mâncat româneşte cu fratele Radu şi compania. Dacă sunteţi curioşi, vedeţi seria de pe Flickr şi review-ul Citroen-ului de pe AutoMod.ro.

Ei, şi-acum e-acum. Dacă tot avem graniţe deschise, am decis să explorez posibilităţile. Norocul face să dau peste ele unde nu mă aştept, şi chiar dacă toamna asta mă aşteaptă Barcelona (pe care-abia aştept s-o explorez, deşi mi s-a spus în repetate rânduri că zece zile n-or să-mi ajungă nici pe o măsea), e foarte probabil ca la anul să ajung aşa… câte-un week-end, dacă nu mai mult, şi prin marile oraşe mai apropiate de noi. Spre exemplu, printre primele pe listă sunt Praga şi Budapesta, după care urmează, cel mai probabil, Viena şi Amsterdam.

Norocul face ca două din cele câteva oraşe menţionate mai sus să fie deja “disponibile” ca destinaţii de City Break prin intermediul parteneriatului companiei la care lucrez cu Travel House, o agenţie de turism cu reputaţie internaţională. Aşadar - dacă vrea cineva o vacanţă în Praga sau una în Budapesta pentru un week-end, be my guests!

Revenind la oile noastre, aşteptaţi-vă la sute de fotografii noi odată ce revin din Barcelona, la mijlocul lui octombrie. Abia aştept!…